Vinificatie

Vorbe despre Terroir

“Dilemele terroriste”, uneori, nu încetează să ne dea pace. Pământul de un anume fel? Locul în ansamblul său? Solul în profunzimea sa? Microclimatul existent? Precipitațiile sau chiar lipsa acestora? Nu există nici un echivalent în limba română care să cuprindă și să reprezinte într-un tot unitar nuanţele acestui cuvânt atât de atotcuprinzător: Terroir. Termenul francez a fost adoptat aproape în întreaga lume, pentru a indica o combinaţie unică de microclimat, compoziţie a solului şi a locului unde este plantată via, care se crede că ar contribui la calitatea şi caracterul unui vin.

Este terroir-ul o emoţie? O fantomă? O fantezie? O poezie? Oare chiar există cu adevărat? Plecând de la solul unde este plantată o viţă de vie, care îi va influenţa creşterea, sănătate, vigoarea şi producţia și terminând cu temperaturile multianuale, precipitațiile, orientarea viței, nutrienții pe care îi extrage din sol, tipurile de sol, toate aceste elemete vor influența, în final, produsul finit: vinul.

Într-o definiţie scurtă a terroir-ului, termen de etimologie franceză, acesta exprimă reunirea într-un singur loc a unor caracteristici climatice, geografice, geologice, care încorporează influenţele temperaturilor, precipitațiilor, lumina soarelui, solului (structura, aciditatea, mineralele, apa şi mai ales capacitatea – potenţialul de reţinere a acesteia), înclinaţia pantei (dacă e regiune cu dealuri), drenajul solului. Termenul de terroir are în spate peste o mie de ani de experienţă şi de observaţie a ceea ce se întâmplă în vie, fapt care a condus la o calitate ridicată a producţiei de struguri, o delimitare precisă şi identificarea soiurilor care se pretează a se cultiva în anumite zone şi locaţii viticole.DSCN3381

Majoritatea vinificatorilor preferă solurile bine drenate, mai degrabă nefertile pentru viile lor. Acest lucru poate părea contra-productiv, dar pentru a obține vinuri de calitate este cumva imperativ. Componenta principală a vinului de calitate este, în cele din urmă, legată de randamentul viei. Viticultorul va căuta să minimizeze nutriţia plantelor, atât a cantităților de apă cât și a mineralelor, pentru a reuși să extragă ce este mai bun din viţa de vie. Acest stres cauzează viţei, care produce mai puţini struguri, dar care înmagazinează o concentrație și complexitate aromatică deosebită, zahăruri suficiente şi aciditate echilibrată.

Prin plantarea în soluri bine drenate, viţa de vie va extrage apă din surse mult mai reduse. Prin urmare, dacă viţa de vie va fi rareori irigată cu apă, se va stimula în acest mod creșterea rădăcinilor sale ce vor intra mai adânc în sol, tocmai pentru a ajunge la surse de apă subterană. Ajungând mult mai adânc, prin straturi de sol variate de unde extrage minerale, atingând în final prețioasa apă, strugurii vor dobândi complexitate aromatică ce se va regăsi în final în compoziția vinului.

Culoarea solului, pietrele şi diferitele roci componente vor influenţa via și chiar vor menţine căldura (crucială pentru viticultura din zonele cu un climat mai rece). În unele regiuni, în afara retenției de căldură, pietrele sunt folosite pentru a reflecta lumina soarelui spre viţa de vie. Aciditatea solului, reprezintă un alt element important care se va reflecta în calitatea vinurilor. S-a observat de mult timp faptul că solul contribuie covârșitor la aroma și savoarea vinului, precum şi la structura şi chiar longevitate sa – fiind unul dintre factorii determinanți care contribuie și se regăsește în noţiunea de „terroir”.

DSCN3382Terroir-ul indică nu numai mozaicul compozițional format din sol, apă, aer, dar și influenţele climatice locale, mezoclimatul (specific fiecărei podgorii și care poate varia în teren chiar până la câţiva metri), numărul anual de zile însorite, vânturi predominante. În romantismului lor, francezii atribuie terroir-ului o importanță deosebită, acesta fiind atributul de diferenţiere, de unicitate al fiecărei vii, ceea ce ar face imposibilă reproducerea sa oriunde altundeva. Această noţiune este îmbrăţişată în cea mai mare parte a Europei, în special în Franţa, dar este practic absentă în cele mai multe țări din lumea nouă.

Mai recent, vinificatori din lumea nouă au început să îmbrăţişeze termenul de terroir, cu efectele sale ce se regăsesc în vinurile produse de aceștia. În lumea nouă, vinificatorii au fost mai mult preocupați să scoată în evidență stilurile personale de vinificație, dar treptat, încep să mizeze pe faptul că vinul se face cu adevărat în vie, natura jucând rolul cel mai important într-un vin de personalitate.

2 Comentarii

2 Comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi