Vademecum

La Vie en Rose la Clubul Vademecum

Ziua îndrăgostiților a fost o ocazie specială pentru Clubul de vinuri Vademecum de a se reuni. Trecând peste legende, peste argumente pro sau contra, legate de justificarea asocierii numelui Sfântului Valentin cu sărbătoarea dragostei, Oenolog.ro, Cristian Grigore și restaurantul Rossetya au organizat pentru invitații lor o atmosferă “en rose”.

Din perspectiva noastră “la vie en rose” înseamnă să ne bucurăm de viață, de lucruri frumoase, de prietenie și mai ales de iubire. Insoțiți, bineînțeles, de un vin bun. Cu prilejul sărbătorii zilei iubirii (ce-i drept de influență occidentală), pentru prietenii vinului, ai Clubului Vademecum și ai restaurantului Rossetya, am continuat tradiția întâlnirilor noastre.

Tema principală a zilei a determinat și alegerea vinurilor serii: rose-urile. Conceptul Clubului Vademecum presupune alegerea de vinuri diferite, care să fie prezentate și cunoscute membrilor clubului, pentru care se pregătesc de fiecare dată alte preparate culinare. Iar orice întâlnire de sărbătoare, care se respectă, începe cu un vin spumant. Lucru deloc de neglijat, conceptul burghez-românesc al restaurantului Rossetya a influențat (ca aproape de fiecare dată) alegerea vinurilor și a preparatelor. De aceea am ales să începem seara cu un spumant de la Casa Panciu, un partener deja tradițional al Clubului Vademecum.Club Vademecum 01

Spumantul Rose demisec 2012 Casa Panciu, a deschis seara, prezentându-se elegant, cu o culoare atrăgătoare asemănătoare somonului, nas ce aduce în prim plan arome delicate de zmeură, căpșuni, cireșe coapte. Perlajul său fin, vioi, lung, a deschis drumul spre primul preparat al serii.

O alegere simplă ținând cont de ocazie dar mai ales de culoarea vinului. Rețeta prezentată la început a fost Rilletes de somon (gătit la aburi, cu ierburi aromate). Preparatul a fost îmbogățit cu somon afumat produs marca Rossetya și cu fruct de avocado. Totul a fost servit asezonat cu sos din muștar, miere și ierburi aromate, alături de o secvență de două vinuri, bineînțeles rose: Caloian Rose 2013 (sec) Crama Oprișor și Busuioaca de Bohotin (demisec) 2011 Casa de Vinuri Cotnari.

Caloian Rose 2013 (sec) Crama Oprișor, un vin rose obținut din Cabernet Sauvignon. Culoarea sa pare ireală, un rose intens cu inflexiuni violacee și reflexii purpurii amețitoare, ce ascunde arome olfactive cu note de prospețime; fructele roșii, cireșele, căpșunii fiind dominante, alături de nuanțe discrete de citrice. Aciditate ridicată, gust proaspăt, revigorant, regăsim fructele din nasul său alături de note ierboase discrete. Post-gust lung, plăcut.

Busuioaca de Bohotin (demisec) 2011 Casa de Vinuri Cotnari își dezvăluie plăcut în pahare culoarea sa rose pal, discret, luminos şi pătrunzător. Te întâmpină cu un nas discret, fin, ce aminteşte de aromele căpşunilor şi frăguţelor de pădure. Aromele olfactive se pierd frumos în gustul de fructe văratice, susţinute de o aciditate medie, corespunzătoare, un post-gust relativ scurt. Se ține bine, iar domnișoarele prezente au fost încântate de aromele atrăgătoare și rafinamentul acestui vin.Club Vademecum 02

Ținând cont de tinerețea invitaților, dar și de actorul principal al serii (vinul rose), am ales următorul preparat: ruladă din curcan, completată cu o farsă din speck, nuci și trufe, servită cu două sosuri: de caise și de coacăze. Ingredientele au fost alese pentru a completa simplitatea cărnii de curcan.

Sosul de caise cu smântână și reducția de coacăze în vinul rose de la Jidvei (Nec Plus Ultra 2013) au făcut posibile asocierea cu vinurile propuse pentru cel de-al doilea preparat, unde numitorul comun al acestora s-a numit Cabernetul Sauvignon, prezent în cele trei vinuri rose.

Rose Nec Plus Ultra 2013 (demisec) Jidvei se prezintă cu o culoare rose intens, limpede, cristalin. Nasul său dezvoltă arome echilibrate de fructe roșii, vișine bine coapte. Cupaj din soiurile Cabernet Sauvignon și Syrah, a împrumutat din valențele gustative ale celor două soiuri, regăsind arome de fructe roșii bine coapte, prune, condimente. Echilibrat de aciditatea ridicată, eventualul zahăr se integrează perfect și conferă tușe dulcege plăcute, aromate. Alcool 13% ce nu se simte dacă este servit bine răcit.

Domeniile Coroanei Segarcea Roze 2012, un rose obținut numai din Cabernet Sauvignon, cu o culoare clasică, de Provence, arome olfactive intense de coacăze negre, cireșe, căpșune, fructe roșii și ceva note vegetale plăcute. Gustativ este fresh, debordant, cu tonuri care aduc cu fructele de sfârșit de primăvară, mai exact cireșe, căpșune și cu o aciditate echilibrată, fără să fie agresivă. Un vin proaspăt, ce denotă un bun echilibru, alcoolul fiind integrat și discret (13%vol.), nederanjând nici când vinului îi mai crește temperatura în pahar.Club Vademecum 04

Alira Rose 2012, produs la Aliman de Crama Alira, sub bagheta oenologului Mark Dworkin, din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră, impresionează prin culoarea sa vie, intensă și aromele sale puternice de citrice, cireșe și note de flori de mai. Aciditatea sa se prezintă echilibrat, susținând gustul său intens, spre lume nouă, ce-l face un rose atrăgător și expresiv.

Ingemănarea dintre Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon a dat roade, rose-ul fiind excelent pentru asocierea culinară cu cel de-al doilea preparat al serii. Mai ales că sosul de coacăze a fost ușor de acceptat ca și asociere gastronomică, comparativ cu sosul de caise ce a fost surpriza serii. Neașteptat ca și propunere, însă foarte apreciat din punct de vedere gustativ dar mai ales al asocierii cu vinurile rose.

Cireașa” de la desertul zilei îndrăgostiților s-a dovedit a fi o bavareză cu jeleu de zmeură în formă de inimioară, servită cu sos de vanilie. Cum vinul de desert este un obișnuit al casei, ținând cont de aprecierile anterioare, dar și de caracteristicile sale gustative deosebite, am readus la Clubul de vinuri Vademecum Tămâioasă Roză Domeniile Coroanei Segarcea. Un vin rose demidulce, cu rest de zahăr, ce s-a dovedit o alegere perfectă pentru o seară cu o încărcătură romantică. Aromele sale distinctive te conduc spre un mix plăcut de fructe confiate, piersici coapte, fructe albe de vară, busuioc, miere de pădure; se constituie și se definesc mai intens în gust, completat cu arome delicate de petale de trandafiri, dulceață și zmeură. Un final intens, în care aromele sale parcă sunt mai bine puse în evidență și care se continuă într-un post-gust mediu, elegant și delicat.

Club Vademecum 06Pentru seara de sărbătoare și pentru a susține ideea că șampania (pentru noi vinul spumant) este vinul ce face excepție de la regulile de asociere gastronomică (poate fi servit pe toată durata unei cine), am propus pentru desert și al doilea vin: spumant dulce Casa Panciu Muscat Ottonel 2012, obținut prin metoda Asti (cu precădere la soiurile aromate), un vin cu rest de zahăr, echilibrat de aciditatea sa ridicată, cu arome de muscat, soc, note florale intense, flori de viță de vie, ce a reușit să închidă secvența vinurilor din seara de Valentine’s Day într-un mod cât se poate de elegant.

Prospețimea vinurilor, restul de zahăr din vin care a completat structura desertului și componenta aromatică dezvoltată de Muscatul Ottonel și Tămâioasa Roză au fost argumente care au asigurat finalul unei seri care s-a prelungit târziu în noapte, cu povești în jurul unui pahar de vin. Și ca orice poveste frumoasă, noi (adică Laurențiu, Cristian și echipa Rossetya) am realizat că vinul reconfirmă a fi un prieten bun. Pentru că de ziua îndrăgostiților sărbătorim 1 an de la înființarea Clubului de vinuri Vademecum. Într-o formulă unică și deja consacrată. Mulțumiri speciale tuturor celor care au facut posibil acest proiect. Imagini de la eveniment găsiți aici.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Oenolog.ro - Nec Plus Ultra Rose 2013

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi