Hobby

A treia zi a Salonului Vinurilor Româneşti – VINTEST 2012

Sala Palatului din Bucureşti, noua locaţie a celei de-a doua ediţii a Salonului Naţional al Vinurilor Româneşti -VINTEST 2012 (ce s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, în perioada 12 – 14 octombrie 2012), s-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată pentru promovarea unui eveniment de acest gen.

Interesul deosebit manifestat de către publicului vizitator a fost pe deplin răsplătit prin ceea ce organizatorii, expozanţii şi participanţii din lumea viei şi vinului au pregătit pe parcursul celor trei zile pline ale evenimentului: numeroase degustări, prezentări ale cramelor, show-uri gastronomice asociate, tombole.

La stadul Oenolog.ro, în cea de-a treia zi a Salonului de Vinuri Româneşti Vintest 2012, a venit rândul prezentării unei selecţii de vinuri ale producătorului Budureasca. Au alese, pentru prezentare, două vinuri albe, seci:  Budureasca Fume 2011 şi Budureasca Chardonnay 2011.

Alături de directorul VINTEST, doamna Luci Pârvu, somelierul cramei Budureasca, Marius Stoica şi reprezentanţii producătorului, cei prezenţi la salonul de vinuri au avut ocazia să asiste la o degustare a celor două vinuri selecţionate. Primul vin prezentat  – Fumé-ul – este un cupaj, obţinut din soiurile strugurilor Riesling, Pinot Gris şi Sauvignon Blanc, în proporţii egale.
Este un vin cu o culoare plăcută, auriu deschis, ce se caracterizează olfactiv printr-un “mix” excelent între aromele de flori şi cele uşor picante.

Budureasca Fumé sec 2011, a primit şi o binemeritată recunoaştere internaţională, fiind medaliat cu Argint 3 stele la concursul International Premium Select Wine Challenge 2012. Te întâmpină cu un gust puternic, fructat, caracteristic cupajelor de vinuri albe, cu o aciditate bună, curată şi un alcool (13%) susţinut elegant de aciditatea sa echilibrată. Aromele sale fructate, ce se întrepătrund discret şi armonios, dau acestui cupaj savoare, rafinament şi distincţie. Pe final rămân aceleaşi arome proaspete de fructe, completate de note de vanilie şi o tentă de iarbă cosită.

Cel de-al doilea vin prezentat auditoriului a fost tot un vin alb, mai exact un Chardonnay, vinificat în sec, producţie a anului 2011. Vinul se prezintă cu o culoare deschisă, galben pai.  Nasul este îmbietor, chiar exploziv, cu arome ce amintesc de banane, ananas, vanilie. Ce este interesant la acest vin, deşi este un vin tânăr, te întâmpină pentru început cu un gust uşor dulceag-amărui şi o mică tentă astringentă, picantă, completată de notele de stejar ce s-au transmis reuşit în urma baricării. Gustul propriu-zis este cel  de fructe tropicale, caramel, vanilie,  soc şi lemn de stejar. Vinul, chiar dacă este unul alb, se prezintă rotund, complex, corpolent, onctuos. Postgustul este destul de lung, în care descoperim arome de lemn dulce, condimente şi vanilie.

Două vinuri reuşite, selecţionate de Oenolog.ro de la producătorul Budureasca, prezentate publicului cu pasiune, dăruire şi mai ales dorinţă de a împărtăşi vizitatorilor şi celor prezenţi în ultima zi la Salonul Vinurilor Româneşti, rafinamentul şi bunul gust, totul într-o perfectă consonanţă cu noul concept: „artă, cultură, civilizaţie, vin, gastronomie”. Mulţumim VINTEST 2012!

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi