Château „Lafake”

Împătimiţii de vin sunt ca şi colecţionari de artă. Puţini pot spune cu certitudine care sunt diferenţele dintre un fals şi un vin real. Şi asta deoarece falsificarea operelor de artă s-a realizat de secole, comparativ cu falsificarea vinurilor valoroase ce este un lucru relativ nou. A început la sfârşitul anilor 1970, când preţurile celor mai bune vinuri, în special cele produse în zona Bordeaux, au crescut ca valoare constant, devenind din ce în ce mai tentante. Astăzi, concomitent cu cererea uriaşă ce vine dinspre China, ajutată de boom-ul său economic remarcabil, falsificarea este din păcate din nou la modă. Unele estimări indică faptul că 5% din vinuri fine, vândute la licitaţii sau pe piaţa secundară, nu sunt ceea ce se pretinde că este inscripţionat pe etichetă.

Tehnica cea mai simplă este mutarea etichetei unui  Château Lafite din 1982 (considerat unul dintre cele mai preţuite vinuri recente) pe o sticlă din 1975, tot Château Lafite (un an considerat divin). Un alt truc este de a mituii sommelierul unui restaurant elegant pentru a muta etichetele pe sticle goale, ce au avut o dată vinuri alese, împreună cu dopurile aferente. Acestea pot fi umplute cu un vin mai ieftin, redopuite şi resigilate. Sticle goale de Lafite şi Latour sunt vândute pe site-ul eBay pentru câteva sute de euro bucata.

Un vin mare poate costa de sute de ori mai mult decât unul doar excelent. Nici nu e de mirare vigilenţa şi atenţia enologilor în astfel de cazuri. Bill Koch, un cunoscător şi totodată un pasionat colecţionar de vinuri, are în prezent cinci cauze penale aflate pe rol împotriva unor negustori, licitatorii şi altor falşi colecţionari. Nemulţumirile sale legate de vinurile contrafăcute au început în anul 2006, când a depus o plângere împotriva unui comerciant de vin german, care a vândut sticle ale celebrului producător Lafite ce ar fi aparţinut lui Thomas Jefferson. Cazul este încă nerezolvat.

„Există un cod al tăcerii în industrie, o omerta”, precizează Koch, care deţine o colecţie de 43.000 de sticle de vin, estimând că a plătit şi pierdut în jur de 4 – 5 milioane de dolari pe falsuri. Unii dintre colecţionari sunt prea mândri să recunoască că au fost păcăliţi. Alţii se tem că reputaţia lor ar avea de suferit, reducându-se astfel valoarea propriilor lor colecţii. Deci, în loc să vorbim despre falsuri, ei le vând mai departe în cadrul unor licitaţii sau le vând altor colecţionari privaţi.

Comercianţi de vin şi reprezntanţii caselor de licitaţie fac tot ce este posibil pentru a filtra şi limita falsurilor. Casa Christie’s precizează că toate vinurile din cadrul licitaţiilor sale sunt inspectate de trei ori de către persoane diferite, utilizând listele de control detaliate pentru starea şi autenticitatea vinurilor.

Teama de falsuri nu a oprit însă dezvoltarea lor în continuare. Însă vinurile care câştigă cele mai bune preţuri la licitaţie sunt cele ale căror proveniență este sigură. Spre exemplu în luna mai a anului 2011, Casa Christie’s a vândut la Hong Kong un vin Impériale (sticlă de şase litri), din anul 1961, produs de Latour, pentru 216.000$ . Vinul a venit la licitaţie direct din beciurile producătorului Château Latour, eliminându-se astfel orice fel de suspiciune legată de vreo eventuală contrafacere.