Vinuri Romanesti

Catleya Freamăt Roșu Merlot Cabernet Sauvignon 2014

Laurent Pfeffer ne surprinde plăcut cu acest asamblaj, obţinut din Merlot (58%) şi Cabernet Sauvignon (42%), realizat oarecum îndrăzneţ. De ce? Pentru că francezul a folosit drojdiile autohtone (în detrimentul celor selecționate), iar fermentarea a realizat-o în butoaie de lemn, fapt ce i-a permis să obţină arome mai expresive. După culoarea sa, de un roşu închis cu inflexiuni violacee, ai tentaţia să-l etichetezi ca pe un june care vrea să se bage repede în seamă.

În schimb, când ajungem la aromele sale, acestea vin parcă dintr-un alt registru. Aduc în prim plan fructele roşii supracoapte, coacăzele roşii, zmeura sălbatică, cireşele, vişinele, toate îmbrăcate într-o mantie elegantă ce radiază note plăcute de condimente şi baton de vanilie.

Gustativ este bine structurat, cu un corp frumos definit, aromele de fructe de pădure, taninurile fine şi condimentele fiind echilibrate şi persistente.

Dacă ne gândim la faptul că s-au folosit (pentru maturare) baricuri din lemn de stejar franţuzesc, iar vinul a fost păstrat în acestea vreo 15 luni, avem tabloul complet al acestui vin care promite. M-a impresionat plăcut și este de urmărit evoluţia sa în anii următori.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi