Vinuri Ro

Chateau Cotnari 2009

Postat in

În urmă cu ceva ani, lăsând deoparte tradiţia vinurilor clasice produse în podgoria Cornari, s-a încercat şi o cupajare atentă a acestora, tocmai în ideea de a realiza un vin ce să regăsească trasăturile componente ale celor trei soiuri nobile, fiecare cu aromele şi caracteristicile sale distincte, dar toate trei reunite sub denumirea de Chateau Cotnari, un vin sec, producţie a anului 2009.

Cele trei soiuri, Tămâioasă Românească, Fetească Albă şi Frâncuşa, constituie acest cupaj, ce  a urmărit să obţină o anumită disticţie, completată de o personalitate unică.

Arome explozive, copleşitoare, ale Tămâioasei, ce aici se regăseşte bine strunită, temperată chiar, completate de prospeţimea Frâncuşei şi însoţite de notele de citrice, puternic minerale, ce se simt de la Feteasca Regală, astfel se pot caracteriza, în câteva cuvinte, aromele olfactive ale vinului.

Gustul său este unul delicat, discret, ce îmbină elementele caracteristice ale celor trei soiuri.

Notele de prospeţime şi fructuozitate, inconfundabil venite de la Frâncuşă, alături de Feteasca Regală cu aromele florilor de câmp şi cele de citrice, se împletesc cu savoarea aromată,  cu note distinctive, caracteristice tămâioasei româneşti. Un vin lucrat, cu tente de new generation, ce a prefigurat noile game de top ale producătorului Cotnari (şi aici ne referim la gamele Colocviu şi Domenii produse de Casa de Vinuri Cotnari).

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version