Degustari

Reîntâlnire cu Vinarte

Postat in

Recent, la restaurantul Neptunus din București, ne-am reîntâlnit într-o atmosferă amicală și deconectantă cu o parte din vinurile producătorului Vinarte. Amfitrionii noștri au fost Sergio Faleschini, Costel Cainamisir, oenologul Iustin Urucu și somelierul Ștefan Stelian, adică cei care au prezentat câteva dintre vinurile mai noi sau dintre cele deja cunoscute.

Un spumant Cuvee d’Oro 2008 Blanc de Noir, realizat prin vinificarea în alb a două soiuri de struguri roșii, Merlot și Pinot Noir, a fost cel care a dat startul degustării. Perlaj fin, elegant, note de fructe tropicale, drojdii fine. Urmat de Sirena Dunării 2001, care se prezintă cu o culoare frumoasă, galben auriu, cu tentă spre chihlimbar, fiind servit lângă un preparat care a scos și mai bine în evidență vinul, un foie gras cu dulceață de struguri și pâine toast bine rumenită.

Sirena Dunării 2001 se prezintă încă bine, cu un buchet floral intens, ce aduce aminte de flori de primăvară, flori de tei, note de miere de albine, urme de cafea, mix de fructe confiate. 
Gustul său se menţine în acelaşi registru, fructele confiate, gutuile coapte şi notele de miere caramelizată fiind încă prezente. Bun, bun, bun!

S-a continuat cu un vin sec, obținut din varietatea de struguri Riesling, servit lângă tartine cu anchois și salată. Vorbim despre Cuvee d’Excellence Riesling 2012, un vin cu arome florale, proaspăt, note fructate și aciditate moderată. Următorul protagonist a fost un vin rose, servit lângă un preparat realizat din fasole cu creveți. Terase Danubiene Rose 2013, un rose demisec, plăcut, răcoritor, ce emană arome de fructe roșii, zmeură. Aciditate ridicată, final lung, intens.

Nedeea 2011, un vin roșu sec, obținut din Fetească Neagră, Negru de Drăgășani și Novac, intens, direct, ce se deschide frumos dacă este bine aerat a readus în prim plan vinurile roșii produse de Vinarte. Regăsim în el arome fructate de cireșe, coacăze negre, mure, alături de note condimentate discrete, dar bine închegate și evidențiate. Tanini evoluați, persistenți, final lung, vinul încă evoluează, dă semne că mai trebuie ținut ceva vreme pentru a ne bucura de tot ceea ce poate oferi. S-a asociat excelent lângă un medalion de vițel cu sos.

Terase Danubiene Tămâioasă Românească 2012 demisec, a fost ultimul vin al serii, servit lângă un preparat de desert mai „light”, și anume o Pastiera Napoletana. Vinul se prezintă cu o culoare galben pai intens, note specifice tămâioasei, mai discrete ce e drept, dar persistente. Cu o aciditate medie este un vin echilibrat de la început până la final.

O seară reușită, amicală, cu prieteni mai noi sau mai vechi: George Stanca, Sergiu Nedelea, Cristian Grigore, George Moisescu, Vinul.ro, Berbecutio și Vin2.ro. Cred că n-am omis pe nimeni, așadar, până la următoarea întâlnire, vă dorim să aveți parte numai de vinuri bune! Mai multe imagini regăsiți aici.

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version