Dificultatea de a merge pe jos, vederea înceţoşată, discursul neinteligibil, reacţii încetinite, insuficienţă de memorie, reprezintă doar câteva argumente ale faptului că, în mod cert, alcoolul afectează creierul. Unele dintre aceste deficienţe sunt detectabile după unul sau mai multe pahare de băutură consumate şi dispar relativ rapid după ce efectele alcoolului se disipează. Pe de altă parte, o persoană care consumă alcool pe o perioadă lungă de timp poate avea probleme care să-i afecteze creierul, probleme ce persistă şi atrag la rândul lor altele.
O serie de factori influențează și sunt determinanți în măsura în care alcoolul afectează creierul: cât de mult și cât de des o persoană consumă băuturi alcoolice; vârsta la care s-a început consumul de băuturi alcoolice; vârsta actuală a persoanei; nivelul de educaţie; sexul; fondul genetic şi istoricul familial în privința alcoolismului; dacă ați fost expuși în perioada prenatală la alcool; starea generală de sănătate (aceștia fiind doar câțiva dintre factorii determinanți și favorizanți ce afectează buna funcționare a creierului, în momentul expunerii prelungite la consum de alcool).
Alcoolul scurcircuitează la un moment dat activitatea cerebrală, exact ca și o pană de curent, producând efecte grave, în special deficit de atenție și mai grav de memorie, în funcție de cantitatea ingerată. O cantitate mare de alcool, consumată pe stomacul gol, poate produce un fenomen numit „Black-out”, exact cum se spune „că ți s-a rupt filmul”, existând un interval de timp în care persoana în stare de ebrietate nu-și mai poate aminti detaliii cheie ale evenimentelor la care a participat.
Aceste scurtcircuite sunt mult mai frecvente în rândul băutorilor din medii precum universități sau cămine studențești şi ar trebui să fie privite ca o consecinţă potenţial negativă de intoxicaţie etilică acută. Și asta indiferent de vârstă, mai ales dacă ești clinic dependent de alcool.
Studii recente arată că intervievând 772 de studenți ai unui colegiu din S.U.A., despre experienţele lor cu alcoolul, la întrebarea ” Te-ai trezit după o noapte de beţie. Ai putut să-ți mai amintești lucruri pe care le-ai făcut sau locuri în care te-ai dus?”, 51% dintre studenţii care au consumat ocazional alcool au raportat că cel puțin o dată au trăit un astfel de moment iar aproape 40% au răspuns că se confruntă cu un „Black-out” cel puțin în fiecare an.
Ceilalți, care au raportat că au băut chiar cu 2 săptămâni înainte de a participa la studiu, mai exact un procent de 9,4%, au menționat că au trăit așa ceva în acea perioadă. Studenții au mai precizat că au participat la o gamă largă de evenimente potenţial periculoase, pe fondul consumului exagerat de alcool, dintre acestea am putea aminti: vandalism, sex neprotejat și conducerea autoturismelor sub influența alcoolului. Concluzia clară și fără echivoc este una singură: trebuie să încercăm să consumăm alcool în cantități moderate pentru a ne păstra rațiunea și a ne proteja sănătatea! (Sursa: http://pubs.niaaa.nih.gov/publications)