Vinuri Straine

Fat Bastard sau Marketingul de Succes

„Fat Bastard” este un vin produs în Franţa, distribuit de către o societate ce comercializează vinuri, într-un parteneriat franco-britanic. Este considerat deja un brand, aflat în creştere rapidă, cifrele sale de vânzari ajungand la aproape 400.000 de sticle pe an, numai în Statele Unite, asta la scurt timp după introducerea acestuia. BusinessWeek l-a denumit un fenomen de marketing. Istoria sa a pornit la finele anilor ’90, de la un studiu ce a constatat că aproape 72 % din populaţia adultă a Franţei considera că este dificil să se înţeleagă ce reprezintă vinul (cu precădere pe unele dintre etichetele vinurilor produse în hexagon), problema nefiind unică la această ţară cu veche tradiţie viticolă. Cercetarea respectivă a mai constatat faptul că iubitorii de vin americani, mai ales cei mai tineri, nu agreează etichetele de vin care au ca imagine celebrele „chateaux”, deoarece par mai elitiste şi sunt mai dificil de înţeles. Denumirea Fat Bastard pare a rezolva această problemă, asta şi datorită marketingului (ce „compensează” cumva cultura vinului in acest caz). FB01

Eticheta sa simplă reflectă faptul că majoritatea lumii noi (chiar şi-n lumea veche uneori), consumatorii preferă să cumpere un „brand name”, vinuri care sunt etichetate mai simplu şi mai exact, cu exemplificarea simplă a soiul de struguri. Pe eticheta vinului, cu un nume destul de aparte, respectiv Fat Bastard,  se precizează faptul că „este denumit după o expresie britanică care descrie un vin deosebit de plin şi bogat” (!?). Marketingul rămâne marketing, iar fără el se pare ca nu se poate obţine un succes veritabil şi mai ales cuantificabil financiar.

Mă gândesc ce succes ar avea la noi un vin cu o denumire asemănatoare? Aţi consuma un vin cu denumirea „Gras nenorocit” sau mai rău, „Idiotul naibii” ori „Cretinul dracului”? Bineînţeles că nu! Arhetipul nostru ca popor nu se calibrează pe astfel de denumiri şi apelative, ce sunt folosite din păcate, ce e drept destul de frecvent în ultimul timp, de către unii dintre concetăţenii nostri, prin trafic sau prin mijloacele de transport în comun. Accestora li s-ar potrivi perfect şi s-ar simti excelent, cu certitudine, în compania unor vinuri cu aşa denumire. Eventual să stea să le contemple. Ore în şir! Totuşi, avem şi noi ceva vinuri cu denumiri mai simpatice (Babanu sau Sânge de Taur). Denumiri relativ cuminţele, comparativ cu Fat Bastard. Dar cu acelaşi succes de vânzări! Sper să nu dăm cine ştie ce idei producătorilor noştrii!

2 Comentarii

2 Comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi