Chiar dacă în zilele noastre nu mai este vorba de celebra flotă de război ce domina mările lumii în evul mediu, Spania domină autoritar şi elegant fotbalul mondial de câţiva ani buni.
Şi aşa cum îi stă bine unei campioane europene la fotbal (ce şi-a menţinut titlul obţinut acum 4 ani), ea trebuie sărbătorită cum se cuvine de către conaţionalii săi spanioli şi simpatizanţii de pretutindeni.
Iar pentru fiesta (la care ne gândim că este deja în plină desfăşurare), regăsim în cramele din regiune Rioja vinuri ce fac cinste unei veritabile campioane: Lealtanza Blanco 2011, un vin alb, produs din soiul de struguri Sauvignon Blanc.
Producătorul spaniol Bodegas Altanza, ce are podgoria situată în subregiunea Rioja Alta, parte componentă a renumitei regiuni viticole La Rioja din Spania, a reuşit, în patria vinurilor roşii cum mai este numită această regiune, să producă un vin alb ce impresionează prin culoarea sa galben pal, cu reflexe discrete verzui.
Nasul vinului te întâmpină cu expresia elegantă a aromelor Sauvignonului Blanc, completate cu note de fructe tropicale, lămâie şi mere verzi, cu alcool (13%) bine integrat în corpul vinului.
Gustul, influenţat de mineralitatea puternică, aflată în echilibru perfect cu aciditatea, este susţinut de aromele fructate şi parfumate.
Un vin cu personalitate, caracterizat de prospeţimea sa, însoţită spre final de note uşor ierboase şi de post-gustul suficient de lung.
Vara poate fi companionul ideal alături de mâncăruri uşoare precum salatele, preparate din peşte sau fructe de mare.
Este importat în România de către Budureasca.