Anul acesta e fost un an de excepţie pentru rose-urile româneşti. Un an al maturităţii, al echilibrului dar şi al confirmărilor. Mai ales pe plan internaţional, unde alături de alte vinuri româneşti, rose-ul demisec al producătorului Budureasca a reuşit să convingă juriul concursului Mondial du Rose (ce s-a desfăşurat la Cannes, în această primăvară, chiar în patria vinurilor rose).
Budureasca Rose demisec 2011, a fost premiat cu argint la concursul international Mondial du Rose .
Este un vin cu o culoare roz închis, asemănătoare fructului de rodie proaspăt tăiat, cu arome fructate, parfum discret de fructe de vară, echilibrat, cu gust intens de căpşuni, susţinut de o aciditate medie şi de un alcool de 13%, ce îi imprimă o notă distinctă de fermitate.
Vinul este format dintr-un cupaj, dozat în proporţii egale, din strugurii soiurilor Pinot Noir şi Fetească Neagră, .
Cu un post-gust suficient de lung, reuşeşte să combine discret şi elegant aromele celor două soiuri de struguri, ce se simt pronunţat pe final.
Îl putem asocia excelent, bine răcit la o temperatură de 7-12 C, cu salate de sezon, preparate din pui, peşte, fructe de mare, paste, dar şi cu fripturi la grătar, într-o zi toridă de vară cum ca cea de astăzi, 21 iunie, zi importantă din an ce marchează Solstiţiul de vară.
Ziua cea mai lungă din an, asociată încă din antichitate cu unele magii puternice (denumirea de solstiţiu provine din latină şi înseamnă “soarele oprit“), a fost şi reprezintă prilej de sărbători, tradiţii şi obiceiuri în toată lumea.
Iar tradiţia şi superstiţiile au rădăcini străvechi, pentru că cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare a anului, o zi înscrisă sub semnul focului care este simbolul soarelui, ce poate fi întâmpinată cu bucurie alături de un rose elegant, ce ne-a cucerit: Budureasca Rose demisec 2011.