Vincon Vrancea a lansat gama de vinuri Ambrosio, gamă de vinuri dedicată exclusiv reţelei Horeca. În anul 2011, unul dintre aceste vinuri, Ambrosio Merlot 2008, a fost premiat cu Medalie de Argint – la ”Concours Mondial de Bruxelles” – cel mai mare concurs de profil din Europa.
Vinul este sec şi te întâmpină cu o combinaţie de arome de mere, flori de pădure, gemuri de fructe de pădure şi câteva tente ierboase.
Merlot Ambrosio se prezintă încă cu o aciditate ridicată şi taninuri astringente, care în timp se vor estompa şi vor evolua, întegrându-se armonios în corpul vinului. Postgustul este persistent, cu arome de condimente şi cafea. Are potenţial şi promite evoluţie la sticlă, fiind nevoie de câţiva ani pentru o maturare completă şi o prezentare perfectă a secretelor sale ascunse bine, păstrate în stropii săi rubinii.