Evenimente

Smerenie 2013 Crama Oprișor

„Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi. Ea este opusă mândriei, egoismului şi slavei deşarte. Smerenia se însoţeşte cu inocenţa şi curăţenia copiilor, cu înţelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa căii Domnului şi, în scurtă vreme, cu bogăţia, slava, mântuirea şi viaţa veşnică.

Dumnezeu înviorează duhurile smerite şi mângâie pe cei smeriţi. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât şi modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul Pavel şi modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel sau oameni obişnuiţi, bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi”.(http://ro.orthodoxwiki.org/Smerenia)

Crama Oprisor SmerenieCrama Oprișor a lansat marți, 10 noiembrie a.c., un vin-tribut al sufletului și credinței, realizat din trei soiuri de struguri (Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder), un cupaj modelat cu tandrețe și iscusință din vițele de vie binecuvântate de soare și sol sub numele Smereniei.

„Ediția 2013 se alătură anilor precedenți și este pregătită să pornească pe drumul vieții, diferind de recoltele anterioare dar amintind de rădăcinile ei oltenești, acolo unde profunzimea lucrurilor ține de o natură sălbatică, contopită de credință. Doar 13105 de sticle sunt îmbuteliate și așteaptă acel moment special pentru a se putea revela”, ne-a precizat dl. Gabriel Roceanu, directorul general al Carl Reh Winery, compania care deţine brandul Crama Oprişor.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi