Premiera din gama Caloian, Cabernet Sauvignonul vinificat în alb, oferit de Crama Oprișor, se prezintă cu o culoare galben foarte deschis, limpede și cristalin. Olfactiv dezvoltă în pahar arome intense de flori de viță de vie, fructe de lychee, iasomie, note ierboase. Gustativ surprinde prin mineralitate, echilibru și aromele ce te conduc spre registrul citricelor, rodiilor, al cireșelor de iunie și al strugurilor proaspăt zdrobiți.
Pe final se simte o astringență nederanjantă, ce-l completează cu tușe plăcute, ușor amărui. Primul gând m-a condus spre un Cabernet Sauvignon vinificat în alb, din gama Sherpium, tot de la Crama Oprișor, dar prospețimea Caloianului Cabernet Sauvignon vinificat în alb, completat de notele sale gustative plăcute, te conduc spre un vin care te va răcori și te va surprinde plăcut în vara caniculară ce deja pare să se instaleze. Produs într-o ediție de 5000 de sticle, am certitudinea că nu-l va prinde toamna prin crame.
“Caloianul este un obicei popular de aducere a ploii şi împotriva secetei. El constă într-un ritual complex, care face parte din categoria ceremonialurilor de fertilizare din cadrul obiceiurilor agrare. “Caloianul” a izvorât în decursul timpului, în urma unei experienţe căpătate de locuitorii acestor meleaguri la lucrul câmpului şi reflectă relaţiile dintre om şi natură. Prcaticat de obicei la începutul primăverii, dar şi ori de câte ori este nevoie, într-o perioadă de timp ţinând din aprilie şi până în iulie.
În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, “Caloianul” coincide cu o perioadă climaterică de mare însemnătate pentru încolţirea şi creşterea culturilor, având drept scop asigurarea unor condiţii normale de precipitaţii neturale. Apa care este simbolul vieţii, este invocată pentru a obţine fertilizarea pământului şi fecunditatea animalelor, cu scopul obţinerii belşugului pentru ţărani.
Elementul definitoriu al obiceiului, prezent în toate variantele zonale, este păpuşa din lut, cu trăsături masculine, confecţionată de fetiţe. În funcţie de zonă, păpuşa poartă denumiri diferite: “Caloian”, “Scaloian”, “Ene-lene”, “Muma ploii” şi “Tatăl soarelui” (numai în Oltenia), iar ca număr se pot face de la una la nouă exemplare.” (sursa:metapedia.org)