Întâlnirea din februarie a Clubului de vinuri Vademecum, a stat atât sub semnul Vinului cât și al Artei. Al artei vinului, mai exact, pentru că principalul protagonist a fost Vinarte. Cu bunăvoința dlui Sergio Faleschini și a părticipării dlui Costel Cainamisir, am propus membrilor clubului o selecție de vinuri (bine aleasă zicem noi) ale acestui producător cu tradiție deja pe piața vinului din România.
Filosofia Clubului Vademecum constă în echidistanța față de toți producătorii de vinuri autohtoni (și față de vinuri în general), esențiale fiind prezentarea, cunoașterea, analiza și împărtășirea impresiilor despre vinuri, în cadrul sesiunilor noastre lunare (precum și asocierea cu preparatele construite de Chef Gigi și Cristian Grigore).
Dorim să remarcăm prezența pentru a doua oară consecutiv la întâlnirile Clubului Vademecum a dlui profesor Constantin Croitoru, expert degustator internațional, căruia îi mulțumim pentru intervențiile punctuale și completările sale legate de vinurile prezentate și de asocierea acestora cu preparatele culinare.
În mod obișnuit, atunci când ieșim la restaurant, în funcție de preparatele pe care le comandăm, alegem vinul potrivit. Însă în cadrul Clubului de vinuri Vademecum ne-am obișnuit să pregătim preparatele noastre personalizând rețetele, după ce am ales în prealabil vinurile serii.
Pentru primul preparat culinar am ales două vinuri din gama Cuvee d’Excellence, un Riesling și un Sauvignon Blanc, din recolta anului 2012. Două vinuri care s-au păstrat execelent, culoarea netrădându-le anul de proveniență.
Așadar, am pregatit un duet din șalău de Dunăre, gătit cu două sosuri distincte: sos de capere cu smântână (din care am exclus lămâia, știut fiind faptul că lămâia este un exponent al aciditatii, iar din acest motiv asocierea sa cu vinurile devine mai dificilă) și un sos Matelot, derivat al sosului Madera, cu fume din pește.
Structura preparatului a fost completată și prin garnitura gratinată din broccoli și conopidă, cu sos alb și cașcaval. Primul vin alb sec, Vinarte Cuvee d’Excellence Sauvignon Blanc 2012, se dezvăluie cu o culoare galben pai deschis, limpede, cu discrete inflexiuni verzui pe marginea paharului. Nas intens, regăsim arome de fructe verzi, flori de șoc, salcâm, flori de primăvară. Gustativ abundă arome exotice, de mango, ananas, citrice, vinul fiind susținut de o aciditate ridicată și un final persistent.
Al doilea vin, Vinarte Cuvee d’Excellence Riesling 2012, alb sec, culoare galben pai deschis, cristalin, cu un nas mai discret dar convingător, aduce în prim plan arome de piersică, caise, miere de salcâm, ce se prelungesc și-n gustul său proaspăt, echilibrat, cu o aciditate pe măsură, perfect în combinație cu peștele din preparatul nostru.
Dacă structura vinurilor albe a fost potrivită pentru carnea de șalau fără sos, consistența sosurilor, dar mai ales garnitura, au fost echilibate de vinul roze: Terase Danubiene Rose 2013. Un roze demisec, plăcut, răcoritor, ce emană arome de fructe roșii, zmeură.
Are o aciditate ridicată și un final lung, intens. O avanpremieră de care trebuie să ținem cont pentru zilele toride de vară ce vor veni, când un pahar de rose, bine răcit, va reuși să ne răcorească și să ne surprindă cu aromele sale.
Dacă ne gândim la consistența sosului Matelot, în combinație cu garnitura, putem spune că am anticipat cumva o asociere cu primul vin roșu al serii: Nedeea 2011, un vin roșu sec, obținut din Fetească Neagră, Negru de Drăgășani și Novac, intens, direct, ce se deschide frumos dacă este bine aerat.
Regăsim în el arome fructate de cireșe, coacăze negre, mure, alături de note condimentate discrete, dar bine închegate și evidențiate. Tanini evoluați, persistenți, final lung, vinul încă evoluează, dă semne că mai trebuie ținut ceva vreme pentru a ne bucura de tot ceea ce poate oferi.
În continuare, s-a dorit ca preparatul principal să fie asociat lângă o selecție de vinuri roșii importante din portofoliul Vinarte, amintind aici trei dintre ele: Prince Mircea Merlot 2010, Prince Matei Merlot 2009, Soare Cabernet Sauvignon 2009.
Propunerea noastră, realizată de Chef GiGi de la restaurantul Rossetya a fost „fabuloasă”, dacă ar fi să-l parafrazăm pe dl. profesor Croitoru. Iar aici este vorba despre un duet din cotlete de berbecuț de Dobrogea (apreciate de invitați pentru gustul specific, datorat preponderent faptului că se hrănesc cu plante de pelin) cu sos din prune afumate și rozmarin; tournedou Catalan servit cu roșii, ardei roșu și sos din piperuri; garnitură din cartofi și ciupercuțe sauté.
Ca un reper important, numitorul comun a fost Cabernet Sauvignon-ului Soare 2009, în asocierea sa cu berbecuțul în sos de prune, care s-a dovedit a fi asocierea perfectă. Dar nici mușchiul de vită, în combinații diferite, cu sosul sau vreuna dintre garnituri (ce a făcut posibilă apropierea de cei doi prinți) nu a fost mai prejos.
Prince Mircea Merlot 2010 (90% Merlot, 10% Cabernet Sauvignon), vin roșu sec, culoare rubinie cu urme violacee pe marginea paharului. Nas ferm, direct, pătrunzător, ce dezvoltă note interesante de fructe roșii de pădure și o tușă interesantă de condimente. Gustativ regăsim prune coapte, fructe de pădure, alături de taninuri ce îi dau o rotunjime și o corpolență apreciabile, pe lângă un post-gust lung, persisitent.
Prince Matei 2009 (90% Merlot, 10% Cabernet Sauvignon), vin roșu sec, culoare rubiniu intens, limpede, cu arome olfactive ce se dezvoltă progresiv în urma decantării, se evidențiază cu fructele precum murele, fragii și vișinele supracoapte, ce-l domină elegant. Gustul său se împletește în arome de fructe de pădure, piper negru, condimente dulci, lemn discret, taninurile fiind echilibrate. Post-gust lung și persistent.
Soare Cabernet Sauvignon 2009, vin roșu sec, culoare roșu rubiniu pătrunzător, limpede, se exprimă olfactiv, după aerare, cu note elegante de fructe de pădure (zmeură, mure), prune uscate. Gustativ regăsim vișine, ciocolată neagră și aceleași fructe de pădure, într-un echilibru perfect cu taninurile evoluate și notele proaspete. Final lung, complex, unde alternează vanilia, condimentele, fructele de pădure, note de ciocolată.
Pentru final, surpriza serii a constat în reușita asocierii desertului cu vinul Sirena Dunării 2001. Încercând să descompunem (nu ar fi pentru prima data la Rossetya) aromele vinului și să le recompunem/regăsim în componență preparatului, am creat un desert catalogat de participanți ca fiind „spectaculos”: piersică coaptă în foietaj, servită cu sos de mure lângă pară poșată în sirop din vin și zahăr brun, cu piure din castane și sos de caise.
Pare complicat, dar lângă Sirena Dunării 2001, numai un preparat elaborat poate susține un asemenea vin de legendă. Deși surprinzătoare pentru unii, asocierea piureului din castane și a sosului din caise, împreună cu textura foietajului, au susținut cu succes vinul de desert. Vă dorim să aveți parte numai de vinuri bune! Imagini de la eveniment regăsiți aici.