Vademecum

Minima Moralia la Clubul de Vinuri Vademecum

Pentru Clubul de vinuri Vademecum, Oenolog.ro și restaurantul Rossetya, anul 2014 a început în forță, cu două seri tematice reușite și unanim apreciate de către participanți. Deși vremea părea potrivnică, cu un cod roșu de viscol și ninsori, fiecare dintre cei doi organizatori (Laurențiu și Cristian) au reușit să mobilizeze câte un grup de prieteni/pasionați de vin, pentru 29 și 30 ianuarie a.c.

Dacă povestea pentru grupul noilor initiați a fost prezentată în articolul anterior, pentru participanții de tradiție am creat o seară deosebită, în compania unor vinuri de excepție: Gama Minima Moralia de la Domeniile Coroanei Segarcea. În acest sens, invitații speciali ai serii au fost domnul profesor Constantin Croitoru, expert degustător în concursuri internaționale si domnul Radu Rizea, reprezentant și brand manager al Domeniilor Coroanei Segarcea.MM01

Ideea clubului de a transforma o cină, însoțită de o degustare de vinuri, într-un eveniment educativ, a fost personalizată prin crearea unui meniu special pentru vinurile serii din gama Minima Moralia. Fără a fi foarte didacți, însă încercând să respectăm vinul și componentele sale, am propus 2 sesiuni de degustare (câte 3 vinuri pentru fiecare parte).

Pentru primele trei vinuri am ales o trilogie pescărească (la recomandarea membrilor Clubul de vinuri Vademecum, ediția decembrie 2013): caracatiță marinată în ulei de măsline, vin alb, zeamă de lămâie, ierburi aromate; terină de păstrăv somonat cu file de doradă mediteraneană în crustă de morcovi; creveți cu sos Rouille, din care am eliminat usturoiul și am înlocuit ardeiul iute cu sos chili, mai puțin intens.

Minima Moralia Sinceritate 2011, cupaj din soiurile Viognier și Tămâioasă românească, culoare galben pai deschis, nas care impresionează prin prospețime, aromele de fructe exotice, soc, busuioc, mierea de salcâm ce se simte bine fiind seducătoare. Gustul continuă în același registru, aciditatea ridicată fiind remarcată de la primul contact, alături de arome de fructe, citrice și un final mediu cu note de grappefruit. Senzații de lemn apar discret, Viognier-ul fiind baricat cîteva luni.

Minima Moralia Onoare 2011 este tot un vin alb sec, cupaj din Chardonnay (60%) jumătate baricat, Fetească Albă, Sauvignon Blanc și Pinot Gris. De un galben pai mai intens, dezvoltă arome olfactive pătrunzătoare, de fructe exotice, note ierboase, flori de câmp. Gustativ este mai direct, exploziv pe alocuri, notele fructate și cele de citrice fiind dominante. Baricul se simte pe final, fiind bine integrat.

Minima Moralia Speranță 2011 este roze-ul gamei, ce se etalează cu o culoare asemănătoare foii de ceapă. Și acesta este un cupaj, din soiurile Pinot Noir, Pinot Gris și Cabernet Sauvingon. Olfactiv dezvoltă note de fructe roșii și cireșe. Gustul său este mai intens decât nasul, fructele roșii cireșele, zmeura fiind dominante. Finalul său este lung, plăcut, persistent. MM02

Așa cum aprecia profesorul Croitoru, preparatul nostru culinar a excelat din punct de vedere al valorii nutriționale, al cromaticii, al mirosului și mai ales al gustului. Din punct de vedere al asocierii s-a reușit obținerea unui echilibru între vinuri și preparate culinare, cele două elemente asociindu-se în deplină armonie.

Pentru secvența vinurilor roșii, având ca numitor comun Cabernetul Sauvignon de la Segarcea, Chef GiGi a pregătit un duet vânătoresc alcătuit din ruladă de iepure cu trufe, înnobilată cu merișoare şi cârnați de mistreț producție marca Rossetya, asociate cu o garnitură de pleurotus marinat. Să vedem și vinurile roșii.

Minima Moralia Dăruire 2010, vin roșu sec, cupaj din trei soiuri, Cabernet Sauvignon, Marselan și Syrah, evoluat și maturat în baricuri franțuzești și americane timp de 6 – 12 luni, roșu rubiniu închis, se deschide cu arome de fructe roșii, condimente, prune, ce se regăsesc și-n gustul său. Un vin ce are potențial și care merită urmărit în continuare.

Minima Moralia Respect 2009, vin roșu sec, culoare roșu granat închis, un cupaj de două soiuri de acestă dată, Cabernet Sauvignon și Marselan, maturat în baricuri de stejar, dezvăluie nasul său direct, de fructe roșii, vișine coapte. Gust său ascunde note fructate, condimente, cuișoare, cu o tușă de prune uscate pe final. Taninurile bine integrate, evoluate frumos, conferă tonuri vanilate plăcute ce se simt discret în vin.

Minima Moralia Recunoștiință 2008, vin roșu sec monocepage (vin obținut dintr-un singur soi), mai exact din Cabernet Sauvignon, ținut în baricuri noi de stejar 1 an, arată de la primul contact forță, putere, masculinitate, prin nasul său direct, cu note de fructe de pădure, condimente și chiar ceva urme de note vegetale. Gustativ fuctele roșii, afinele și coacăzele roșii sunt dominante lângă tanininurile puternice și frumos evoluate. Aciditatea medie îl susține bine, fiind un vin corpolent, puternic, evoluat frumos.MM03

Am ținut cont de profilul senzorial al vinurilor, dar și de sezonul rece, în care consumăm cu precădere cărnuri mai consistente, așa cum este vânatul. Cele două preparate cu texturi sălbatice, diferite totuși prin miros şi gustul propriu, au fost completate fie de aroma și dulceața merișoarelor, fie de grăsimea din cârnăciorii de mistreț. Totul pentru a susține forța vinurilor roșii cu un conținut de alcool important și cu o consistență gustativă apreciabilă.

Iar pe final, pentru a continua povestea asocierii oeno-gastronomice, am ales vinul Tămâioasă Roză 2012 de la Segarcea, cu prospețime și fructiozitate olfacto-gustativă foarte apreciată, ce a însoțit și înnobilat un desert din brânză proaspătă de vacă servită cu jeleu din zmeură și sos din vanilie. Aromele sale distinctive te conduc spre un mix plăcut de fructe confiate, piersici coapte, fructe albe de vară, busuioc, miere de pădure și se definesc mai intens în gust, completat cu arome delicate de petale de trandafiri, dulceață și zmeură. Rafinament, eleganță, bun gust, vinuri de calitate, în câteva cuvinte o seară reușită pentru membrii Clubului de vinuri Vademecum. Câteva imagini de la eveniment regăsiți aici.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi