Vinuri Romanesti

Domeniile Ostrov Rose 2011

Un vin rose sec obținut din varietatea de struguri Merlot (cultivați pe dealurile molcome ce coboară lin spre Dunăre în zona Ostrov, județul Constanța), cu o culoare intensă asemănătoare unei mantii de somon, limpede și cristalin, cu reflexe roșii pe alocuri.

Produs în ediție limitată de numai 5400 de sticle, se dezvăluie elegant, printr-un echilibru armonios între aciditatea și persistența sa aromatică. Nasul aduce aminte de fructe roșii, vișinele fiind dominante, completate în plan secundar de tonuri mai estompate de fructe confiate.

Gustativ avem fructele roșii în mare măsură, apoi căpșune, alături de note vegetale discrete, cimbru, note delicate de pământ și ceva tanini verzi. Se simte o astringență plăcută, asemănătoare grapefruitului, cu o tentă catifelată în finalul ușor acidulat și persistent, inclusiv în post-gustul său mediu, mătăsos.

Domeniile OstrovDomeniile Ostrov Rose 2011 este un vin pe care vi-l recomandăm lângă aperitive și preparate din carne de porc. Chiar dăcă suntem din punct de vedere calendaristic la mijlocul iernii, și statistic s-a dovedit că vinurile rose sunt mult mai apreciate și consumate în sezonul cald, acestea
 se dovedesc a fi versatile, agreabile și pot fi un companion perfect. Trebuie decât să-l încercați și nu veți regreta. Noi l-am asociat lângă frigărui de porc la grătar, completându-se excelent cu acestea.

Un rose la care alcoolul (13%) este bine integrat. Servit bine răcit, vinul se prezintă lejer, plin de savoare, potrivit pentru orice context și eveniment, fiind o alternativă inspirată, satisfăcând deopotrivă atât pe iubitorii de vinuri albe cât și pe cei de vinuri roșii.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi