Vinuri Romanesti

Fetească Neagră Bacanta 2009

În vremuri de demult, se spunea că regele Tebei, Penteu, nu-l recunoaștea pe Dionysos ca zeu. Aflând această grozăvie, zeul se supără tare pe rege și pe supușii săi, hotărându-se să apară în chip de om prin oraș și să-i pedepseasca pentru nesupunerea lor. Dionysos, ajungând în oraș, a făcut în așa fel încât să scoată toate femeile din minți și să le ducă departe în munți, unde să bea și să se îmbete în fiecare zi cu vin și să sărbătorească într-un mod sălbatic.

Aflând această grozăvie, regele, dorind să pună punct nebuniei femeilor, a dat ordine soldaților săi să prindă cât mai multe din ele, dar mai ales să-l prindă pe Dionysos, cel ce umbla prin oraș transformat în chip de om. Dionysos se lasă prins și dus de bună voie la rege, în încercarea de a-l păcăli și pe acesta și de a-l duce în munți la bacante.

Prima dată este închis dar a doua oară își atinge scopul, ajutat de însuși regele Penteu, ce se preumbla îmbrăcat în straie femeiești. Astfel regele se lasă la rându-i condus în munți, cu planul de a le spiona pe bacante și de a-și aduce mama, pe Agave, înapoi în palat. Numai că Dionysos îl păcălește iar planul său se tranformă într-o tragedie. Regele Penteu este ucis, sfâșiat, chiar de propria lui mamă și de restul bacantelor.

Agave se întoarce într-un final la palat să dea de veste fiului ei despre fapta sa eroica, unde află, revenindu-și din extazul și nebunia produse de vraja zeului Dionysos, că și-a omorât chiar propriul fiu. Dionysos se arată ulterior ca zeu în oraș și îi pedepsește pe toți cei din familia regală și pe cei care nu i s-au supus. Aceasta ar fi, în câteva rânduri, legenda bacantelor.DSCN3909

În cinstea pasiunilor acestor preotese ale vinului, Crama Gîrboiu are în portofoiul său o gamă de vinuri cu nume sugestiv, cu adorație ca o femeie tânără, dar capricioasă ca o femeie desfrânată, cu gust plin, seducător: Bacanta.

Fetească Neagră Bacanta 2009, care, din păcate, se mai găsește prin colecții private sau pe la magazinele ce-l mai au în stoc (producătorul ne-a declarat că s-a terminat), este un vin roșu sec, cu o culoare roșu rubiniu închis, ce dezvoltă arome elegante, sobre, de prună bine coaptă, fructe confiate, nucă, alune.

Un vin bine structurat, cu fructul ce se simte intens, mătăsos, taninuri fine, bine evoluate. Alcool (14,5%) frumos integrat. Un vin ce se pretează a fi servit lângă un preparat din carne roșie (vânat), BBQ sau aperitive cu brânzeturi fermentate. Vinul ne-a impresionat plăcut la ultima degustare de vinuri Crama Gărboiu.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi