Event

Rouge de Roumanie

Apa minerală Dorna, apa minerală Poiana Negri, produsele lactate LaDorna, vinurile produse de Domeniile Sâmbureşti, Aqua Carpatica, sunt deja brand-uri de succes care nu mai au nevoie de nicio prezentare şi sunt sinonime cu sintagma care le-a consacrat: calitate înainte de toate! Îar în toată această mică „galaxie” creată de domnul Jean Valvis, ieri şi-a făcut apariţia un nou brand promiţător: vinul Rouge de Roumanie! Bien venue!

După vinurile Domeniile Sâmbureşti şi Chateau Valvis, Rouge de Roumanie a fost lansat ieri, într-un cadru select, cu o audienţă şi atmosferă pe măsura evenimentului.

Rouge de Roumanie este un vin roşu, sec, producţia 2011, un cupaj format din soiurile de vin Cabernet Sauvignon şi Merlot, într-o proporţie ce a fost decisă chiar ieri la evenimentul de lansare.

La lounge & restaurant The Loft, un juriu format din 12 persoane, condus de Cătălin Păduraru şi sprijinit de profesorul Liviu Grigorică, somelierii Laurenţiu Achim şi Dan Anghel, Valentin Ceafalău, Cezar Ioan şi alţi reputaţi critici de vin, au avut dificila misiune să decidă, din cele cinci probe prezentate, care anume dintre ele este cupajul ideal ce ulterior se va regăsi în viitorul vin Rouge de Roumanie.

După degustarea eşantioanelor şi cumularea punctajelor acordate, a ieşit învingătoare proba nr. 4. A fost destin? A fost hazard? De ce vă spun asta. Chiar înainte de a începe jurizarea propriu-zisă, în vederea desemnării viitorului Rouge de Roumanie, domnul Jean Valvis i-a înmânat preşedintelui juriului un bileţel, sigilat, în care se afla înscripţionată o cifră (de la 1 la 5 – exact numărul de eşantioane propuse spre degustare şi jurizare), cu rugămintea să-l deschidă numai şi numai după ce juriul va decide câştigătorul. Coincidenţă sau nu, intuiţia domnului Valvis nu a dat greş nici de data aceasta. Pe bileţel era inscripţionată cifra 4!

Revenind la proba nr. 4, de fapt viitorul Rouge de Roumanie, vinul se prezintă clar ca un vin din categoria premium, atent lucrat, complex, cu alternanţe semnificative specifice celor două soiuri de vin care-l compun, Cabernet Sauvignon şi Merlot (proporţiile sunt secrete, aşa că rămâne doar să intuim care dintre soiuri este mai preponderent), cu un alcool încă puternic (undeva spre 14%), ce domină aromele de lemn şi vişină, cu nas fin şi note de fructe de pădure.

După succesul avut de Domeniile Sâmbureşti la târgul internaţional „Wine China 2012” cu Chateau Valvis (Cabernet Sauvignon din 2009), medaliat cu aur, n-ar trebui să mire pe nimeni dacă Rouge de Roumanie îi va călca pe urme. La fel cum domnul Valvis a intuit că proba nr. 4 va deveni viitorul Rouge de Roumanie, încercăm un exerciţiu similar şi vă spunem că negreşit, vinul va avea un cuvânt de spus la viitoarele concursuri de profil, atât naţionale, cât şi internaţionale. Noi îi acordăm o medalie de aur în alb!

Şi dacă tot am amintit de China, de imensul potenţial al acestei pieţe şi mai ales de gusturile „premium” ale locuitorilor săi, am putea conchide că în viitor, cine nu va avea export sau recunoaştere din partea Chinei, va avea un viitor oarecum incert.

Şi dacă tot am vorbit despre China, acest cupaj reuşit numit sugestiv Rouge de Roumanie, va fi lansat şi pe această piaţă, unde Domeniile Sâmbureşti şi-a obţinut deja un renume.

Avem asigurările domnului Jean Valvis că Rouge de Roumanie se va găsi pe piaţă românească în maxim două săptămâni, la un preţ care va surprinde pe mulţi dintre corifeii vinului de pe internet: 18 lei sticla, preţul la raft cu tot cu TVA.

6 Comentarii

6 Comments

  1. Pingback: Degustare Domeniile Sâmbureşti - Oenolog.org

  2. Pingback: O seară cu Domeniile Sâmbureşti - Oenolog.org

  3. Pingback: Oenolog.ro - Concurs: Sărbătorim 1 Mai cu Rouge de Roumanie

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi