O reţetă aproape uitată, despre care se spune că era în vogă în târgul Bucurescilor, încă de pe vremea lui Anton Pann şi a muşteriilor de la Hanul lui Manuc, poate face deliciul oricărei mese bogate şi de efect.
Pentru plăsmuirea ei avem nevoie de 20 de clătite, 500 gr. ciuperci pleurotus (fierte în prealabil 25-30 de minute, scurse bine de apă, apoi călite 10 minute la foc mic într-o tigaie cu puţin ulei), 400 gr.ficat de pui (la fel ca ciupercile, fiert, scurs bine de apă şi călit în ulei), 2 căţei de usturoi (pisaţi),300 gr. ceapă (călită bine până devine aurie), sare, un mix de piper:negru, roşu, verde (reţeta originală era decât cu piper negru), busuioc, 250 gr. smântână fermentată, 25 gr. unt, 50 gr. caşcaval ras.
Într-un vas de jena, de mărime mai mare, uns cu unt, se aranjează un strat de clătite, peste care se aranjează ceapa călită, se sărează, condimentează cu piper, apoi se acoperă cu alt strat de clătite.
Peste al doilea strat de clătite se întind ciupercile pleurotus (amestecate cu mujdeiul), se sărează, condimentează (piper+busuioc), se acoperă cu al treilea strat de clătite, peste care aşezăm ficăţeii, săraţi şi condimentaţi.
Totul se acoperă cu ultimul strat de clătite, intinse cu grijă pentru a acoperi marginile plăcintei (le îndoim puţin spre interior).
Introducem tava la cuptor pentru 30 de minute, la foc mediu. Ulterior, când plăcinta este gata, adăugăm caşcavalul ras, o porţionăm, aranjăm pe farfurii şi adăugăm pe fiecare porţie o linguriţă de smântână şi câteva frunzuliţe de busuioc.
O altă variantă (prezentată şi-n imagini) este să amestecăm ingredientele şi să umplem clătitele cu acestă combinaţie, urmând să le aşezăm în tavă (precum sardelele!).
Un vin roşu, însoţeşte excelent plăcinta dâmboviţeană, în acest sens alăturând un merlot – Călăuza 2009, din gama medium, produs de Crama Oprişor.
Aşa cum reţeta este una profundă, săţioasă şi are o valoare calorică destul ridicată (deci mare atenţie!), aşa şi vinul, pare că provine din mediul profund, rural, fără mari ifose sau pretenţii, dar care însoţeşte perfect preparatele traţionale, cum este şi această plăcintă dâmboviţeană. Călăuza, nume expresiv
şi sugestiv, prin culoarea sa rubinie şi tânără, ne conduce spre aromele sale de fructe de pădure şi vişine coapte, iar astringenţa sa este domolită de îngemănarea cu aromele plăcintei. Călăuza ne bucură cu prospeţimea, expresivitatea şi tipicitatea soiului.