Crama Budureasca a confirmat treptat, de la an la an, faptul că vinurile sale își mențin un nivel al calității constant, remarcat și apreciat de către consumatori. Asta chiar dacă vinurile de retail sunt preponderent demiseci, cu un rest de zahăr nederanjant (ce le îmbracă cumva elegant și le asigură o persistență aromatică mai ridicată).
Astăzi am achiziționat un Pinot Grigio din 2015, demisec, pe care l-am asociat alături de un piept de pui la grătar, sos de smântână, un vârf de cuțit de busuioc, sare și o salată verde proaspătă, ridichii și câteva roșii cherry (asta că tot au apărut de ceva vreme trufandalele prin piețe).
Dar să vorbim despre vin, adică al nostru Pinot Grigio 2015. Culoarea sa este de un galben pai intens, limpede, cristalin. Olfactiv regăsim la primul nas arome vegetale, ceva flori de primăvară și o tușă de fructe verzi.
Gustul său este susținut de acel rest de zahăr (9,20g/l) iar aromele de fructe abia împârguite (mere, pere, piersici) sunt dominante, completate cu tonuri de citrice. Pe final o umbră de grapefruit vine să consființească faptul că vinul se termină așa cum trebuie, adică proaspăt, revigorant și plăcut.
Alcoolul de 13% volume nu se simte aproape deloc, mai ales dacă vinul este servit și menținut la o temperatură optimă de 7 – 9 grade C. Îl găsiți pe la 24 – 26 de lei/sticla prin Billa, Kaufland, etc. Pentru o duminică mohorâtă de primăvară și un prânz relaxant, fără prea multe mofturi, este chiar ceea ce trebuie. Noroc și sănătate vă dorim!