Straine

Sciacchetrá, o moştenire pe cale de dispariţie?

Este oare ameninţată moştenirea existentă în zona Cinque Terre, anume vinul Sciacchetrá, ce se produce din strugurii cultivaţi pe o întindere cuprinsă între cele cinci sate situate pe Riviera Italiană, cu o denumire mai mult decât sugestivă: Cinque Terre.

Vinul Sciacchetrá este un vin de desert, un vin unic, specific acestei regiuni.

Viile din această frumoasă regiune (Cinque Terre este regăsită în patrimoniul mondial UNESCO) sunt cultivate pe pante abrupte, care se termină brusc în Marea Ligurică, pe stâncile abrupte de-a lungul golfului La Spezia, aici regăsindu-se şi cele cinci sate componente – Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore.

Vinul este obţinut din soiurile de struguri bosco, albarola şi vermentino. După recoltare, fructele sunt alese manual şi selecţionate, fiind puse la uscat pe rafturi din lemn, departe de lumina soarelui (pentru a pierde treptat din apa conţinută de pulpa strugurelui, prin această metodă – straw wine , concentraţia de zaharuri şi arome fiind mult mai ridicată).

Vinul Sciacchetrá este aromatic şi dulce, dar atât de rar, fiind dificil, adesea imposibil, să-l găseşte în afara regiunii Cinque Terre.

Se asociază perfect, cu preparatele asociate deserturilor şi brânzeturilor.

Vinul are deja o tradiţie de peste 600 de ani în regiunea Cinque Terre, fiind produs de 25 de generaţii.

Dar, din păcate, ar putea apărea schimbări în ceea ce priveşte viitorul vinului Sciacchetrá. În prezent există mai puțin de 20 producătorilor independenți rămaşi în activitate.

Majoritatea oamenilor care muncesc, îngrijesc viile şi produc vinul sunt acum în jurul vârstei de  60 de ani sau peste. Cu toată pasiunea lor, din păcate generaţi mai tânără  rămâne în mare măsură dezinteresată de a se implica pentru a face acest vin deosebit de desert, fapt care ameninţă tradiţia, culturaşi a patrimoniului locului cât şi al acestui vin unic.

Din păcate, pe data 25 octombrie 2011, în urma ploilor torenţiale, o viitură puternică a lovit unul din cele cinci mici oraşele chiar atunci când se terminase de recoltat via şi strugurii erau pregătiţi pentru sortare, luând cu ea şi producţia viitorului vin, dar afectând iremediabil şi o parte din viile pe rod.

Aceaste vor avea nevoie de cinci ani, după replantare viţei de vie, pentru a intra din nou pe rod şi a produce strugurii atât de apreciaţi ce compun deja celebrul vin Sciacchetrá.

Un scurt documentar (4’35”),ce prezintă viaţa oamenilor ce muncesc viile în zona Cinque Terre, îl puteţi viziona aici.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi