Piaţa vinurilor superpremium este de aşteptat să crească cu 10% în anul 2012 ca valoare, creşterea fiind determinată mai ales de oportunităţile puternice de cumpărare ale pasionaţilor de vin cât şi ale investitorilor, menţionează publicaţia online Wealthmonitor (în estimări s-a ţinut cont şi de randamentele vinurilor)
Luând în calcul estimările a peste 120 de comercianţi de vinuri superpremium, case de licitaţie şi gestionari ai unor Fonduri de investiţii din Asia, Europa şi America, studiul arată o creştere puternică ce a avut loc în a doua jumătate a anului trecut, ce a dus la oportunităţi atractive pentru cumpărători.
Peste 60% dintre respondenţi au răspuns că s-au aşteptat ca această piață să crească în valoare în cursul anului, iar cele mai multe dintre câştiguri se aşteaptă să se regăsească în jurul valorii de 10%.
Marea majoritatea dintre cei intervievati au simţit anul trecut “en-primeur” o deterioare a sentimentelor consumatorului faţă de unele vinuri, iar reducerile de preț, presupus semnificative, au fost necesare pentru campania 2011, mai ales în vederea restabilirii unui curent favorabil şi a creşterii încrederii consumatorilor în vinurile produse în zona Bordeaux.
După doi ani de creștere puternică în 2009 şi 2010, indicii pentru investiții în vin au închis anul 2011 pe plus, în medie cu valori cuprinse între 10-20% (depinde de producător), pentru anul trecut, spre exemplu, unele dintre vinuri înregistrând chiar o scădere de 45%. Ancheta confirmă faptul că domeniile de top din Bordeaux se bucură încă de sprijin puternic. Acest lucru este încurajat de ştiri, zvonuri şi de încrederea cultivată, mai ales după ce anul trecut a existat o campanie controversată pentru vinurile “en primeur”. Mesajul puternic pentru vinurile Bordeaux în anul 2012 este următorul: obţine în acest an, “en primeur”, preţuri corecte!
Piața vinurilor superpremium, selecţionate, este în prezent evaluată la o valoare de 4 miliarde de dolari anual.