Cu o denumire mai mult decât sugestivă, Painted Wolf Wines, un producător dinamic şi inovativ din Africa de Sud realizează vinuri ce se disting prin prospeţimea şi caracteristicile dominante ale soiurilor deţinute în podgoria sa.
Chenin blanc sau Pinotage sunt cele două soiuri de struguri ce sunt reprezentative pentru această cramă.
Având ocazia să-l testăm pe The Den Pinotage 2010, remarcăm că este un vin clasic, de regiune, produs din Pinotage (95% – baricat 12 luni), soiul emblemă al Africii de Sud, cu un adaos de Malbesc (5% – baricat 18 luni).
Este un vin fructuos, cu o textură fină, delicată, ce te întâmpină cu arome de fructe roşii de vară (coacăz roşu), prune coapte, lemn ars (discret integrat) şi note condimentate de piper. Culoarea sa de un roşu intens spre violet închis, are o strălucire frumoasă în pahar. Sticla se prezintă fără dop de plută, vinificatorul având se pare mare încredere în sistemul de închidere cu filet.
Un vin echilibrat, cu alcool (13,5%) suficient cât să-i susţină frumos aromele, ce merge servit alături de preparate din carne de porc la grătar bine condimentate.
Alături de aceste preparate, asociate corespunzător, reuşeşte să-şi etaleze armonios notele sale.
Chiar dacă pentru unii distincţiile sau medaliile la concursurile de profil nu contează prea mult, merită semnalat faptul că vinul a fost totuşi remarcat şi premiat cu argint la Decanter World Wine Awards 2011.
Dacă „Dansând cu lupii„, celebrul film cu actorul Kevin Kostner în rolul principal, s-ar fi realizat în Africa de Sud, probabil s-ar fi numit „Dansând cu hienele„?!
Asta apropo de denumirea simpatică şi sugestivă a producătorului acestui vin – Painted Wolf şi de faptul că şi hienele se bucură când îşi întâlnesc prietenii. Oare se bucură?