de Matei Perahim
În 2006 pentru prima oară după două sute de ani, consumul de vin în Statele Unite a depășit performanțele tradiționale de consum ale Franței. Un cabernet, “made in USA, California”, a fost mai cotat decât un “grand cru” din Bordeaux. Pentru a doua oară în treizeci de ani, o degustare în orb în 2006 la Paris a fost fără echivoc: cele mai bune cinci vinuri din lume sunt opera viticultorilor din Napa Valley, California.
În Napa Valley, puțin mai la nord de San Francisco, viticultorii californieni care au “bătut” legendarele bordeaux-urile franceze evocă cu modestie “the Paris Tasting”, degustarea de la Paris. Dar istoria triumfului vinurilor californiene a început în capitala Franței din 24 mai 1976. Englezul Steven Spurrier, negustor de vinuri, a organizat o degustare profesionistă, “oarbă”, a marilor vinuri albe și roșii din Bordeaux, și a avut ideea să invite să participe și vinuri străine. Despre acest eveniment, corespondentul de atunci al ziarului american N.Y. Times, G.M. Taber, va scrie, treizeci de ani mai târziu, o carte sub numele evocator: “Judgement of Paris”. Drepturile acestei cărți au fost deja cumpărate de producătorii de la Hollywood. A jucat, desigur, Alan Rickman, în rolul negustorului Spurrier, cel care a revoluționat industria vinului.
O adevărată consacrare
În 1976, la hotelul Intercontinental din Paris, s-a produs minunea despre care vorbeam. Degustătorii profesioniști au preferat cabernet-urile și chardonnay-urile produse în California. Millesime 1973 Cabernet Sauvignon de la Stag’s Leap Wine Cellars, produs de Waren Winiarski, a obținut scoruri mai bune decât un “premier cru” 1970 de la Château-Mouton-Rothschild Pauillac sau de la Château-Haut-Brion Pessac. Alte vinuri californiene s-au remarcat la rândul lor: Ridge Bello 1971, „vrăjit” de Paul Draper și podgorile Mayacamas din Napa Valley: Clos du Val și Heitz Martha’s Vineyard. Cât despre vinurile albe, Château Montelena, un Chardonnay din 1973, a ieșit învingător în fața tuturor vinurilor burgunde.
Treizeci de ani mai târziu, pe 24 mai 2006, degustarea deja supranumită “Judecata de la Paris” s-a repetat cu aceleași vinuri în competiție, cu 18 judecători, răspândiți între Londra și orașul Napa. Francezii, sperau în secret că tinerele vinuri californiene care îi înfundaseră cu ani în urmă să nu îmbătrânească la fel de bine ca ale lor. Dar viticultorii americani și-au ameliorat performanțele, ocupând primele cinci locuri, și trimițând Château Mouton-Rothschild, primul vin francez, la locul al șaselea. O adevărată consacrare pentru viticultori Lumii Noi.
Reîntoarcerea la glie
Ce au oare aceste cabernet-uri care au încheiat supremația marilor vinuri ale Hexagonului, și care au pus cu umerii la pământ ideea că însuși noțiunea de «terroir» ar fi un atribut unic al Franței? De unde vin alchimiștii care fabrică aceste vinuri remarcabile ca ținută și eleganță, care echilibrează interesant aciditatea și taninurile? Acești viticultori explică mai întâi că industria vinului american a înviat după un lung marasm. Pe la 1880 erau în Napa Valley mai mult de o sută de podgorii, dar după ravagiile provocate de filoxeră și legea prohibiției, doar câteva au mai rezistat. Astăzi, din cele 1300 de exploatări vinicole din California mai mult de 400 sunt în Napa Valley, de la mici exploatări familiale și până la mari mărci ca Mondavi, care este cotată la bursă. Statul California a devenit al patrulea producător mondial de vin după Franța, Italia și Spania, având o cifră de afaceri de 27 miliarde de dolari.
Prin anii ’60 o mână de iubitori de vin, convinși că dispuneau de o regiune și un climat perfecte, au reluat cultura viei, adeseori pe vechile exploatări abandonate. Amatori de vin bun, aveau ambiția să producă vinuri de calitate. Toți câștigătorii «Judecății de la Paris» fac parte din această renaștere a viticulturii californiene. Primul a fost Joe Heitz, cel care a plantat vie pe lângă Santa Helena din 1961. Toți erau universitari, filosofi, diplomați, brokeri, unii crescuseră la fermă, dar cu toți visau să se întoarcă la glie. Și-au învățat meseria de viticultori foarte repede, cu aceeași seriozitate și îndârjire americană cu care s-ar fi pregătit sa devină avocați sau medici de succes, unii la departamentul de œnologie al Universității Davis din California, cei mai mulți pe lângă francezii din regiunea Bordeaux. 
În cele din urmă elevii și-au depășit profesorii. Pentru asta, spune unul dintre ei, „viticultori californieni s-au străduit să facă mari vinuri cu un nivel de exigență care nu exista pe atunci în Bordeaux, dar care revine abia acum”. Generoși, nu le place să spună ca i-au „bătut” pe francezi: „Viticultorii francezi – spune un altul- sunt prietenii noștri. Facem aceeași meserie, și poate că se face prea mult vin în lume, dar niciodată îndeajuns de mult vin bun”. Acordați-mi o secundă ca să mă înclin în fața aceastei filosofii care, odată însușită și de viticultorii de la noi, ar duce, poate, la o schimbare radicală a gândirii și producției românești de vinuri.
Printre câștigătorii din ’76, se găsește și un francez, Bernard Portet, fiul unui agronom care lucra la podgoria celebră Château–Lafitte. Mandatat de un partener american, a făcut primul Clos du Val în 1972 pe o parcelă din Napa. El spune că vinul său are „un stil francez păstrând în același timp caracterul californian, un vin rotund, echilibrat, bine structurat.”
Sufletul văii
Oficial, denumirile de origine controlate (Napa Valley American Viticultural Area sau AVA) nu apar decât în 1983, și din acestă cauză viticultorii californieni au avut avantajul de a-și putea exersa meseria mult mai liber decât confrații lor europeni, limitați de reglementări foarte stricte în cea ce privește irigarea, randamentul la hectar, varietățile de cepaje utilizate. Și mai toți vorbesc cu entuziasm despre sufletul din Napa Valley, de mediul comunicativ în care viticultorii sau producătorii schimbă cu ușurință între ei procedeele de fabricare. Mai au ceva în comun: dezgustul pentru „stilul internaționalist” pe care unii œnologi moderni încearcă să-l impună la nivel global. Californienii irigă puțin și recoltează de preferință noaptea. Ei știu că fiecare „terroir” este sursa unui vin unic, și ce poate fi mai fertilă decât o vale între pliuri vulcanice vechi de 24 de milioane de ani. Compoziția geologică a solurilor și descompunerea depunerilor aluvionare dau un amestec perfect despre care unul dintre viticultori vorbește cu pasiune: „Vinul este o compoziție de elemente care se opun, precum focul rocii vulcanice și carnea apei. Asta este ceea ce simțurile noastre pot percepe”.
Alt mare avantaj al Californiei este climatul. Sezonul ploilor intervine între noiembrie și aprilie, cu o primăvară și o vară calde și uscate. Contrar confraților lor francezi, nu se tem că recoltele ar putea fi pereclitate de ploi torențiale sau îngheț. Valea este umidificată în permanență de briza marină venită din golful San Francisco. Răcoarea și umiditatea nocturnă favorizează maturizarea strugurilor, și dă un gust aparte fructelor.
Explozia vinurilor californiene se traduce deja printr-o evoluție a gusturilor publicului american. O țară care până mai deunăzi prefera berea și alcoolurile tari, băuturi percepute ca virile. Noroc cu „baby-boomers”, care au învățat să bea vin, a căror imagine mai sofisticată, aproape efeminată pentru unii, tocmai se schimbă. Cu alte cuvinte, noi românii am luat de la ei obiceiurile proaste: berea și alcoolurile tari, pe când ei au început să adopte obiceiurile bune europene. Și cum spuneam mai deunăzi într-o cronică, berea te face greoi, fizic și spiritual, într-un cuvânt, berea tâmpește. În 2004, americanii au golit aproape 3 miliarde de sticle de vin, un consum care rămânea inferior, totuși, consumului de bere. 
Iar în 2006 consumul lor de vin a depășit, așa cum spuneam mai sus, pe cel al francezilor care dețineau supremația mondială. Gustul pentru vin făcând pereche cu cel pentru mâncarea bună, iată de ce restaurantele din Napa Valley au început să aibă dreptul la stele în ghidul Michelin (cel mai cunoscut internațional și în același timp cel mai serios ghid critic al restaurantelor din lume), care a scos deja o ediție specială „San Francisco Bay Area and Wine Country.”
Vinul, „never ending story”
Ceea ce europenii au făcut timp de multe secole prin experiențe și eșecuri, americani au decis și parvenit să le facă în doar două decenii, grație tehnologiei și pasiunii pentru vin, ceea ce este o consolare, căci aceasta este o pasiune la rândul ei „emigrată” de pe „vechiul continent”. Iată că a sosit vremea să ne închinăm și la noii zei, căci ei au apărut și s-au impus respectând propriile noastre standarde de excelență. Ca români, francofili, francofoni și europeni, e timpul să ridicăm paharul în cinstea Lumii Noi și să spunem, precum Gargantua al lui Rabelais: ”Nicicând un om nobil nu va disprețui un vin bun”. Fii binevenită la masa noastră, California!
(credit foto: jfhillebrand.com, darjeanjoneswines.com, blacktietrans.com, accesssupplysolutions.com)
Lasa un raspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
