Vinuri Straine
Riondo Prosecco Pink
Acest Prosecco, ce provine din regiunea Veneto, Italia, cu o culoare strălucitoare roz atrăgătoare, „chic”, spre „bling bling”, chiar dacă pare adresat cu precădere doamnelor, nici domnilor se pare că nu le-a displăcut, mai ales după ce au servit câte un pahar din acest vin efervescent.
Așadar, am decis să-l vedem puțin mai îndeaproape. Olfactiv pare plin de căpșuni și cireșe, iar din punct de vedere gustativ, pe cerul gurii, se simte reconfortant, asemănător unei tarte de fructe roșii (mure, afine, vișine) și citrice.
Servit bine răcit, frapat, alături de fructe de mare (scoici marinate cu usturoi), salate de verdețuri sau aperitive pe bază de brânzeturi italiene (Pecorino sau Parmigiano) se va asocia excelent. Îi acordăm 82p.