Cum m-am convins încă de anul trecut, când am vizitat Crama Purcari din Republica Moldova, vinurile produse aici se încadrează în categoria celor care sunt atent lucrate.
Gestionând o vie ce se întinde pe aproximativ 300 de ha, istoria recentă a vinurilor de Purcari începe o dată cu fondarea companiei „Vinăria Purcari”, în anul 2003, când a fost reconstruită crama, aceasta fiind utilată cu o linile de vinificaţie modernă. Recent, am primit de la reprezentantul acestei crame acest vin, alături de un Roze și un Pinot Grigio. Hai să vedem cum se prezintă Sauvignon-ul Blanc.
Purcari Sauvignon Blanc 2014 surpinde plăcut încă de la primul contact. Nasul dezvoltă arome proaspete, intense, florile de salcâm, coaja de citricele şi notele ierboase fiind dominante. Gustativ este echilibrat, legat, cu o aciditate vioaie, ce se mulează perfect pe aromele sale de citrice, piersici și caise coapte.
Are un final lung, dominat de tente de grapefruit. Cu un raport calitate preţ foarte bun (în jur de 35 de lei/st.), Crama Purcari demonstrează că poate obţine vinuri bune, de la an la an.
Sauvignon Blanc 2014 a fost recompensat cu o medalie aur la Concours Mondial de Bruxelles. Iar acum, în zilele toride de vară, poate fi o alegere perfectă. Îi acordăm 86p. Îl putem asocia cu un somon la grătar, paste, aperitive sau preparate din pui.
