Pornind de la ideea unirii, ce tot a fost și este vehiculată destul de intens în ultimul timp, Crama Purcari are ceva precedente prin prisma faptului că a mai scos pe firmament vinuri (hai să le spunem tematice) cum ar fi Freedom Blend sau Vinohora. Acest asamblaj, obținut din două soiuri care cresc și sunt apreciate pe ambele maluri ale Prutului, Feteasca Neagră și Rară Neagră (în România poartă denumirea de Băbească Neagră), se dorește a fi dedicat aniversării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Trebuie să precizăm faptul că vinul provine exclusiv din strugurii plantați și recoltați în Republica Moldova. Poate pe viitor, ca o părere personală, n-ar fi rău să se realizeze un blend din vinuri atât din România cât și din Republica Moldova. Poate cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ce ziceți? Ar fi o idee?
Înainte de a povesti despre vin, vreau să mai remarc un lucru, care merită apreciat și punctat ca atare. Cei de la Purcari au nota 10 la marketing și la promovare. Urmărind în ultimii ani toate campaniile și tot ce înseamnă conex la acestea, se pare că s-au adaptat cel mai bine pentru piața europeană, reușind chiar să pătrundă în țări care pentru mulți sunt destul de greu de penetrat.
Maluri de Prut 2015 este un vin sec, asamblaj de două soiuri roșii (Fetească Neagră și Rară Neagră/Băbească Neagră). Are o culoare roșu rubiniu închis, cernelos, cu inflexiuni violacee. Nasul său dezvoltă arome de fructe negre, cireșe, lemn dulce și tente discrete de vanilie.
Gustativ avem fructele negre, strugure copt, cireșele negre, arome de lemn. Vinul este unul mai light, grație Rarei Negre/Băbeștii Negre, care îi conferă suplețe și îi echilibrează corpolența Feteștii Negre. Pe final se simt condimente (cuișoare), fructe negre coapte, prune uscate.
Vă recomand să serviți acest vin la o temperatură de 16 grade C, deconectați, contemplând natura și ascultând melodia Maluri de Prut cântată de Ion și Doina Aldea Teodorovici, pe versurile poetului Grigore Vieru.