Provenit din podgoria Kir-Yanni, Noussa, situată în nordul Greciei, vinul este un cupaj realizat din soiurile Xinomavro (87%) și Syrah (13%), atent lucrat, baricat ceva vreme (22 de luni), apoi învechit 6 luni la sticlă, conferindu-i o structură și o corpolență generoasă.
La primul contact, culoarea te trimite spre un roșu închis, cernelos, cu inflexiuni rubinii. Buchetul său dezvăluie note complexe, evoluate, care se deschid într-un registru larg. Regăsim fructele negre de pădure (coacăze negre, mure), ciocolată neagră, completate de condimente, piper roșu, tabac, coajă de pâine coaptă (ușor arsă), într-o alternanță plăcută și elegantă.
Gustativ vinul vine cu un atac direct, puternic, unde taninurile evoluate se întrepătrund cu aromele fructelor de pădure (mure, afine), notele ușor picante, fructe afumate și vanilia îmbracându-l frumos.
Post-gustul este persistent, lung. Alcoolul (14%) susține bine vinul, nefiind deranjant decât dacă temperatura de servire este ridicată. Vinul a fost decantat o oră și jumătate, timp în care s-a deschis suficient. Îi acordăm 90p.
Asociat lângă brânzeturi fermentate, preparate din carne roșie, vânat (acompaniat cu sosuri reductive la care s-a folosit vinul nostru), va fi o alegere potrivită. Îl puteți comanda online aici.