Vinuri Straine

Barton & Guestier Chablis Chardonnay 2011

Postat in

Cu aproape trei secole de experienţă în afacerile cu vin, Barton & Guestier este primul brand francez cunoscut de milioane de consumatori din întreaga lume. Brand-ul garantează calitatea, an de an, recoltă după recoltă, asigurând consumatorii săi din aproape 130 de țări, situate pe 5 continente, că vinurile îmbuteliate sub numele Barton & Guestier reprezintă o alegere bună.

Gama Barton & Guestier deține o diversitate de vinuri franceze din regiunile viticole principale: Bordeaux, Valea Loarei, Burgundia, Beaujolais, Valea Rhônului, Languedoc, Gasconia şi Corsica.

În general, vinurile produse sub denumirea Barton&Guestier reprezintă o selecţie a unei echipe proprii de vinificatori, ce conlucrează în parteneriat cu aproape 250 de crame din regiuni viticole consacrate din Franța.

Barton & Guestier Chablis Chardonnay 2011 are o culoare galben pai, limpede, luminos. Aromele sale olfactive sunt discrete, subtile chiar, amintind de note minerale combinate cu fructe uscate și flori albe de primăvără.

Gustul său este plăcut, intens pe cerul gurii, cu arome delicate de citrice, grapefruit și un final răcoritor destul de lung. Un vin de vară, nu foarte sofisticat, care alături de preparate ușoare din pește sau aperitive, servit bine răcit la 10-12 ° C, poate fi o companie plăcută.

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version