Vinuri Straine

Anselmann Riesling Spätlese Trocken 2011

Familia Anselmann a fost asociată cu viticultura timp de secole, prima înregistrare datând de prin anul 1126.  Blazonul actual al familiei a fost acordat în anul 1541, lucru dovedit de arhivele istorice ale orașului german Karlsruhe.

Până relativ recent, înainte de anul 1959, vinurile produse au fost comercializate la vrac. După 1959 a început o nouă eră la cramă, prin implementarea unei vinificaţii moderne, îmbuteliere vinului la sticle și punerea accentului pe calitate.

Având în spate o așa istorie, pasionați de vinuri și de calitate, actualii proprietari ce păstoresc crama duc tradiția, cu respectul cuvenit pentru vinul produs aici, mai departe. DSCN2552Anselmann Riesling Spätlese Trocken 2011 este un vin alb, sec, cu o culoare galben strălucitor cu reflexii aurii, limpede, luminos.

Se prezintă cu un nas clasic, elegant dar în acelaşi timp puternic, de  Riesling cu tipicitate, unde regăsim arome de fructe crocante, mere, piersici, caise şi o urmă de grapefruit.

Gustul său este surprinzător, intens, puternic, de fructe albe, citrice, grapefruit, completat de o aciditate plăcută, revigorantă și foarte bine integrată. Are și câteva note ușor picante, persistente.

În general un vin bun, ce reprezintă caracterul Rieslingului și care lângă preparate din pește la grătar, pește prăjit, salate cu pește, se asociază excelent.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi