Vinuri Straine
Anselmann Dornfelder 2015
Cum tradiţia şi povestea se împletesc şi se completează frumos de multe ori, şi-n cazul vinurilor familiei Anselmann ar exista ceva menţiuni istorice, unele încă de la debutul primei cruciade, iar anul 1126 este considerat punctul de plecare al producţiei de vinuri. Deh, tradiția cum s-ar zice!
Revenind la zilele noastre, Dornfelder-ul lor din 2015 este un vin roşu sec, cu o culoare roşu rubiniu foarte inchis, atins de uşoare nuanţe de violet.
Gustativ este mult mai intens, mai puternic, coacazele şi murele fiind elegante, integrate plăcut cu taninurile, ce-i conferă vinului o structură fermă. Pe final se simt note delicate de fructe supracoapte, ce se prelungesc până în post-gustul lung.
Este un vin corect, nu foarte complex, dar care surprinde plăcut prin notele sale bine structurate. Cel mai bine se înţelege cu preparate din carne şi brânzeturi fermentate.