Strugurii din care este produs acest vin rose provin din inima regiunii Provence, unde regăsim toată autenticitatea văii Rhônului, adică simplitatea și utilitatea, elemente ce au reprezentat întotdeauna pilonii unei veritabile culturi dar și un stil de viață specific sudului Franţei.
Într-un climat însorit, propice cultivării viței de vie, parcelele sunt amplasate pe dealuri stâncoase şi terase, solul fiind cel care dă o finețe și o eleganță aparte vinurilor produse aici. Diversitatea geologică a solurilor permite ca acest Côtes du Rhône să beneficieze de un caracter deosebit. Terasele sunt un mediu perfect cultivării viței de vie, pe soluri compuse adesea din pietriș (pe versanți) în amestec cu argile albe și roșii, ce intră în compoziția lor.
A l’Ombre des Fontaines Côtes du Rhône 2012 (France, Côtes du Rhône), un rose sec, cupaj din Syrah, Cinsaut și Grenache, obținut într-un an Millesime (2012), cu o culoare roz pal, dezvăluind un mix aromatic cu note de coacăze negre şi fructe roșii de pădure.
Gustativ se simte o prospeţime intensă de fructe. Aciditate ridicată, echilibru plăcut între taninuri și prospețimea sa. Alcoolul bine integrat (13% vol.)
Un vin versatil ce putem să-l servim alături de aperitive, salate, preparate din carne la grătar. Răcoritor, proaspăt, servit mai ales într-o companie plăcută, poate contribui și transforma finalul zilei într-un moment plăcut de relaxare. Îl găsiți la magazinul de vinuri NumberWine.