Licoroase

Revedere Cu Un Dulce De La Budureasca

Postat in

Despre acest vin de desert (Budureasca Origini Muscat Ottonel 2015), provenit din strugurii soiului Muscat Ottonel, am mai scris prin 2018, când a impresionat prin  intensitatea aromatică, fineţea şi catifelarea sa. Datorită faptului că provine din struguri cu o componentă aromatică intensă, gândul mă că ducea deja la perspectiva evoluţiei sale în timp.

Să nu omitem un aspect important, anume că strugurii au fost culeși după apariția primelor brume de toamnă, fapt ce a asigurat o concentrație şi la o evidenţiere pronunţată a aromelor, în fapt o deshidratare naturală ce conduce la o concentrație mai mare a zaharurilor naturale acumulate în boabele de struguri.

Acum, după 7 ani de la producerea sa, încă îşi menţine culoarea galben-auriu intens, dezvoltând arome mai pronunţate de fagure de miere, flori de câmp, flori de salcâm, cu o completare elegantă a notelor de buchet de sticlă.

Gustativ este foarte fin, cu note de miere, caise coapte, migdale, mult mai vibrant, cu arome delicate de ananas, seminţe de vanilie, lămâie confiată, ceară de albine şi pere supracoapte.

Pe final său, lung şi persistent, apar și arome delicate de ghimbir dar și de caramel. Un vin de desert cu evoluţie frumoasă ce se asezonează perfect lângă prăjituri cu fructe (caise, piersici), tarte cu branză și smochine proaspete și chiar langă aperitive cu foie gras și dulcețuri.

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version