Vinuri Romanesti

O Continuare la Genul Epic de la Gramma

Postat in

Şi n-am vedea o asociere mai bună a acestui vin Epic decât cu romanul Baltagul, scris de prozatorul Mihail Sadoveanu, o operă epică în care autorul îşi exprimă  indirect  sentimentele şi concepţiile prin intermediul personajelor, iar acţiunea şi naraţiunea se desfășoară parcă atemporal.

Timpul în care are loc acţiunea este limitat, întâmplările se petrec din toamnă până în primăvară, nu este precizat anul, deoarece se trăieşte într-un timp mitic românesc, în fond un timp spiritual al credinţelor şi datinilor străvechi, care au valabilitate în orice operă literară.Locul unde se desfăşoară acţiunea este vast, cuprinzând meleagurile accidentate şi stâncoase ale munţilor din Moldova, acţiunea din roman este complexă, iar structura sa mai complicată. Conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, în care se manifestă un drum lăuntric sinuos, de la nelinişte la adevăr, conturează un personaj puternic, determinat.

Aşa cum îl regăsim şi pe cel de-al doilea vin al „trilogiei” Liric, Epic şi Dramatic, el însuşi fiind un cupaj a trei soiuri – Aligote, Fetească Albă, Fetească Regală, lansat de Casa Olteanu/Crama Gramma. Un vin Epic, sec la propriu, ce reuşeşte să-ţi inducă speranţa, prin culoarea sa de un galben pai deschis, asemănătoare cu lumina strălucitoare a răsăritului de soare, iar prin aromele regăsite în nasul său te conduce cu gândul la monologul interior.

Aromele se aseamănă cu cele ale fructelor de vară, ale fânului cosit de pe culmile dealurilor moldave, continuând cu discrete nuanțe de flori de iasomie, liliac, măr şi viţă de vie. Întocmai ca și o operă epică, de definește printr-un gust mai complex ce atinge punctul culminant şi se aseamănă cu pepenele galben, vaste arome florale și intense, exact ca-ntr-un labirint senzorial unde, delicat şi mătăsos, se împletesc perfect, generând o tainică şi puternică legătură cu memoria, credinţele strămoşeşti, mentalitatea ancestrală.

Exact ca și eroina operei epice, ce n-o poţi uita prea uşor, cum bine remarca criticul literar George Călinescu despre Vitoria Lipan, “ea fiind cea care deţinea calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru adevăr şi dreptate, respectarea legilor strămoşeşti şi a datinilor… ea nu e o individualitate, ci un exponent al speţei”, aşa şi postgustul vinului va fi suficient de convingător, la înălţime! Și Epic! Un vin cu un caracter complex,  prin profunzimea trăirilor ce ţi le induce, a gândurilor şi sentimentelor, exact ca un poem al sufletului şi al naturii. Epic vorbind!

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version