Vinuri Romanesti

La Cetate Miracol Tămâioasă Românească 2010 

Vinurile din gama La Cetate reprezintă o expresie completă a ceea ce înseamnă astăzi Carl Reh Winery, a eforturilor depuse de creatorii acestori vinuri pentru îmbunătăţirea, de la an la an, a ceea ce aşteptăm cu plăcere să descoperim în fiecare sticlă de vin: rafinament, calitate, arome deosebite. Această gamă se încadrează deja în categoria vinurilor premium, fiind produse din struguri atent selecţionaţi, de pe cele mai bune parcele de la Oprişor. Selecţia strugurilor este realizata încă din perioada de creştere, pentru a se asigura o recoltă de maxim 4 tone la hectar, cu struguri unul şi unul. Vinurile din gama La Cetate se desăvârşesc ulterior şi sunt înnobilate în baricuri de stejar american, pentru ca aromele să fie deosebite şi taninii vinurilor roşii catifelaţi .la Cetate Miracol 2010

La Cetate Miracol Tămâioasă Românească 2010, este un vin alb demisec, produs din varietatea de struguri cu acelaşi nume, un vin interesant, ce dezvăluie un nas complex, cu senzaţii florale intense, asemănătoare florilor de salcâm, trandafir, miere proaspătă, ce se continuă frumos, în aceleaşi note şi cu aceeaşi intensitate inclusiv gustativ, unde regăsim note de fructe tropicale, ananas şi mango. Este un vin delicat, fin, mătăsos pe final, cu un postgust lung, ce ascunde urme de grapefruit şi o astringenţă abia perceptibilă (dar plăcută) de gutuie. Un alcool perfect echilibrat de 13,5%, se integrează bine. Se simte un rest de zahăr care nu deranjează, chiar face vinul mai atrăgător. Alături de preparate din peşte de apă dulce, aperitive uşoare sau pui, la o temperatură de 10 – 12°C, va fi un companion de nădejde.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi