Pentru Crama Oprişor, gama “La Cetate” a fost prima linie de vinuri premium, lucrate cu migală şi meticulozitate, fapt care a adus, din primul an de existenţă şi până astăzi, rezultate excepţionale. În cinstea unei istorii care încă se scrie, dar şi pentru a sărbători renaşterea acestor pământuri, linia La Cetate Tezaur, construită iniţial doar din vinurile simbol ale podgoriei, s-a tranformat în La Cetate Miracol. Dacă locul a fost binecuvântat de Creator, cu tot ce era nevoie pentru a da oamenilor cele mai bune roade, cu sigurantă că şi omul, care sfinţeşte locul, şi-a găsit meritul în istoria Oprişorului.
La Cetate Miracol Cabernet Sauvignon 2009 este un vin roşu sec, ce se înscrie în panoplia vinurilor premium produse de Crama Oprişor, un vin intens, ce respectă tipicitatea soiului, un vin monocepage, legat, complet. Culoarea sa de un rubiniu închis indică primul semn că avem de-a face cu un vin aşezat, ce începe să se exprime exact aşa cum trebuie. Notele sale olfactive sunt catifelate, fine, delicate, emană senzaţii ce amintesc de coacăze, ciocolată neagră, cafea, cacao, lemn dulce, iar gustativ senzaţiile aromatice robuste se amplifică, amintind de coacazele negre, capuccino şi puţin mentă, completate fiind de note de vanilate.
Are o aciditate relativ bine aşezată între taninurile sale fine, simţindu-se exact atât cât trebuie. Un postgust elegant, care se exprimă foarte clar, în note ce alternează fascinant, când dulce, când condimentat. Servit la preparate din carne roşie de vânat, cotlet de berbecuţ sau chiar pulpă de raţă, după o decantare de vreo 45 de minute, va face deliciul oricărei mese rafinate.