După o pauză de aproape 3 ani și într-o ambianță deosebită, creată de organizatorii evenimentului (Crama Oprișor și Restaurantului Diplomat din București), a fost lansată următoarea Ispită – cu litera S – de la Savoare. Inițial au fost lansate literele I – Iluminare și P – Putere.
Vinul este unul de autor, creat de oenologul Liviu Grigorică, pentru Crama Oprișor, în fapt un Codex ezoteric de artă și vin format din 6 parți / vinuri distincte. Fiecare vin din colecția ISPITA are o personalitate proprie.
ISPITA este un element magic in sine, definind un aspect al creatiei, aflat la cumpăna dintre partea luminoasă și tenebroasă a acesteia.
Creatorul vinului, Liviu Grigorică, imaginează vinul după litera, simbolistica și noțiunea pe care aceasta o destăinuie.
Desenele ce apar pe etichetă și pe cutie sunt ale artistului Ciprian Paleologu, cel ce a creat conceptul și designul colecției.
Vinurile vor apărea cu o ritmicitate aparte, iar după ce și ultima literă va fi dezvaluită, va fi lansată o serie limitată de cutii obiect de artă și vin formate din toate cele 6 sticle/ litere/ noțiuni alăturate.
Meniul care a precedat lansarea propriu-zisă a Ispitei S, a fost gândit de Liviu Grigorică și desăvârșit de chef Constantin Ghimpu, fiind asociat cu vinuri din producția 2018 a Cramei Oprișor.
Așadar, Caloian Zinfandel Alb 2018 s-a lipit excelent lângă Tartine de primăvară, pe bază de somon afumat și anșoa cu pasta de măsline.
Ruslaca Albă 2018 a fost asociată lângă un concept Pământ și mare, construit din Kebab de fructe de mare gătite pe jar (langustină umplută cu crevete), caviar din vinete, noisette de legume și sos de crustacee.
Jiana Rose 2018 s-a regăsit excelent lângă un Duet de rață și curcan, în fapt piept de rață la tigaie, pipote de curcan confiate, piure de năut, salată de legume coapte și sos de zmeură.
Ispita S by Liviu Grigorică a completat Fantezia de miel și obrăjiori de vită, miel Dáuphinoise, fălcuțe de vițel în sos de vin, zuchinni, migdale, chorizo și o tușă de mentă.
Ispita S este un asamblaj de soiuri roșii, din ani diferiți, care are o culoare roșu rubiniu, cu inflexiuni violacee.
Nasul său abundă în fructe roșii de pădure, note vegetale intense, lemn dulce.
Gustativ este foarte complex (chiar dacă vinul este încă tânăr), regăsim coacăze roșii, afine, mure, cireșe supracoapte, îmbrăcate elegant în note de contimente (piper verde, cuișoare, cardamon).
Taninurile sunt tinere, alcoolul este bine integrat iar post.gustul este lung, persistent.
Un vin de colecție, ce are potențial de învechire pentru cei care au răbdare cu el, care poate oferi peste 10-15 ani de evoluție (în condiții de păstrare în cramă) surprize și satisfacții deosebite.
Un vin de 90p acum (dacă contează), cu potențial de creștere în următorii ani.
Aviz amatorilor – numărul de sticle al literei S din colecția Ispita va fi de 5555 sticle.
O.seară galactică, în care am fost ispitiți cu experiențe oeno-gastronomice asemănătoare restaurantelor consacrate cu 1 stea Michelin și care, cu certitudine, a devenit memorabilă pentru cei prezenți.
„Saga” Ispita by Liviu Grigorică continuă, doar mai sunt 3 litere misterioase de descoperit!