Vinuri Romanesti

InterVitt a Deschis Primul Magazin în București

InterVitt, producător nou de vinuri pe piața românescă, a lansat mai multe vinuri ce vor putea fi găsite în magazinele specializate, marile reţele de hypermarketuri, precum şi în reţeaua HoReCa. Portofoliul de mărci include gamele “Crama Voievodului”, îmbuteliat atât la sticlă cât şi la Bag-in-Box, “Cotul Dunării” şi gama “Nobilitas”.

Vinurile sunt produse de către Intervitt, în zona limitrofă localității Zimnicea, punctul cel mai sudic al României. Intervitt face parte din grupul de firme Interagro, aflat în coordonarea omului de afaceri Ioan Nicolae.

Calitatea vinurilor cu indicaţie geografică “Terasele Dunării” este asigurată de microclimatul existent, ce asigură condiţiile naturale favorabile cultivării viţei de vie. Plantatia Intervitt de la Zimnicea are o suprafata totala de 360 de hectare. Capacitatea totala de productie este de 2,5 milioane de litri/an. Mai multe detalii despre cramă găsiți aici.
cv 01
După magazinul deschis în municipiul Târgoviște, a venit și rândul Bucureștiului. În prezent, funcționează de aproximativ două săptămâni un magazin situat în sectorul 6 al capitalei, pe strada Drumul Timonierului nr. 14 , în apropiere de zona Lujerului. Aici am regăsit gamele de vinuri “Crama Voievodului”, “Cotul Dunării” şi “Nobilitas”. Există și vinuri îmbuteliate la BIB (bag in box) precum și vinuri la vrac.

Reprezintă doar un început, din ceea ce ne-a relatat directorul general InterVitt, domnul Florin Grigore, un alt magazin fiind aproape gata de a fi dat în folosință în zona Baicului. Vânzările din primele două săptămâni au depășit estimările, fapt îmbucurător ce confirmă calitatea vinurilor produse în sudul extrem al României, precum și prețurile competitive și absolut realiste.

Raportul calitate/preț se pare că începe să facă diferența, ce-i drept oarecum timid, cumpărătorii devenind deja atenți la acești indicatori. Cine va avea curajul să renunțe la profituri rapide, reducând din prețurile ridicate și uneori chiar nejustificate la vinuri (și aici mă refer strict și direct la vinurile românești) va avea certitudinea și garanția că va vinde la aceleași volume și-și va fideliza în acest fel clienții.

cv 02Cei de la InterVitt au intuit bine acest lucru (un exemplu clar fiind Crâmpoșia din gama Nobilitas, cu un preț de 23lei, imbatabil în segmentul Crâmpoșiilor), iar vinurile se prezintă din start cu un raport calitate/preț cât se poate de real, corect, fapt dovedit de volumele de vânzări din ultimul timp ce s-au menținut constant într-o ușoară creștere, din cele relatate de conducerea societății.

Nu ne rămâne decât să așteptăm până în toamnă, când vor fi lansate și alte game de vinuri premium și superpremium, ce se așteaptă a fi promițătoare, mai ales că de scurtă vreme la InterVitt a poposit un reputat oenolog ce a confirmat și a produs vinuri deosebite, ce au stârnit și trezit veritabile emoții olfactive și gustative!

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi