Gramma Cuvée Vişan 2013 este un vin alb, sec, compus prin asamblarea a trei soiuri de vin: Fetească Albă, Fetească Regală şi Aligote.
Culoarea sa galben pai foarte deschis, luminos, este însoţită de aromele olfactive fine, care parcă nu îndrăznesc să te atingă, ce aduc aminte de note florale de tei, miere proaspăt scoasă din stup şi flori de vară.
Gustul său este discret dar complex, ce debutează cu arome de grapefruit, continuă cu nuanţe de coajă de lămâie, pepene galben şi mandarine. Acest Cuvée este o combinaţie reuşită, exact ca o simfonie pitorească, ce-ţi învăluie simţurile, catifelat şi delicat, răcoros, dar plin de mister.
Remarcăm noile etichete ale vinurilor Gramma, realizate de maetrul Horațiu Mălăele, într-un concept interesant – Vinul Conversației – destinat să deschidă o nouă direcție în comunicare, cea a conversației inteligente și a limbajului fără cusur, dezlegat de impactul cu un vin bun.
Gramma, ca şi numele său cu rezonanţă şi semnificaţie aparte, reuşeşte să surprindă, să impresioneze plăcut şi să “comunice direct”, “să caligrafieze” efectiv prin acest vin – Cuvée Visan 2013, continuând cu succes tradiția începută în anul 2010. Recent, vinul a fost prezentat și-n cadrul Clubului de Vinuri Vademecum.