Evenimente

Frâncușa Primul Vin al Anului

Așa cum ne-au obișnuit, an de an, Compania Cotnari a sărbătorit, într-un cadru festiv, lansarea primului vin al anului. De data aceasta Frâncușa a fost cea care a devenit vedeta anului 2015. Vinul este unul alb, sec, cu o culoare galben pai intens, limpede, cristalin. Aromele olfactive sunt tipice Frâncușei, regăsim note plăcute de strugure bine copt, flori de vițe de vie și flori de vară.

Francusa CotnariGustativ avem citricele bine reprezentate, completate de arome proaspete și intense de caise și piersici albe. Aciditatea îl susține elegant, fiind completat de un nivel de alcool de 12,5% ce-i potențează aromele. Final mediu, agreabil, răcoritor. Cam astea ar fi câteva repere despre primul vin al anului, Frâncușa!

Totul a fost completat cu un spectacol fastuos, cu o alegorie interesantă, și un show aviatic pe măsură. Acrobațiile aeriene cu avioane ultraușoare și parașutiștii nu au lipsit, aceștia, prin reprezentațiile lor, facând deliciul spectatorilor.

Vinul a fost adus cu ajutorul unui car cu boi,  într-un spectacol alegoric cu trimitere la originile daco-romane Cotnari Primul vin al anuluiale poporului nostru. Așadar, la Cotnari se continuă tradiția ca, în fiecare an, la fiecare început de octombrie, să se lanseze un vin din recolta anului respectiv, cel mai reprezentativ pentru soiuri nobile locale.

Ce-ar fi pământul fără soare,
Poetul fără de har,
Bucătarul fără sare
Și Moldova fără de Cotnari?

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi