Vinuri Romanesti

Domeniile Boieru Dry Muscat 2012

Cu vinurile celor de la Domeniile Boieru ne-am mai întâlnit pe la diverse târguri de profil, când predominau cele demidulci în portofoliul lor. Se pare că această cramă tânără a înțeles mersul firesc al lucrurilor pe piața vinurilor, în prezent regăsind la ei și vinuri seci și demiseci, fapt absolut normal pentru partea de asociere cu preparatele de gastronomie și mai ales pentru a ieși din „șablonul” moștenit de cramele noastre pe la începutul anilor ’90.

Domeniile BoieruIar dacă tot aminteam despre vinurile seci, ne reamintim de un Dry Muscat 2012 de la Domeniile Boieru, degustat recent în cadrul Clubului de Vinuri Vademecum. Dry Muscat 2012 este un vin alb sec, cu o culoare galben pai deschis, ce se dezvăluie cu un nas ce aduce în atenție merele, perele, fructele bine coapte, zemoase și miez de nucă. Gustativ este un pic mai reținut, dar regăsim fructele de vară, citricele și arome de strugure proaspăt zdrobit.

Susținut de o aciditate ridicată și note minerale interesante, prăfoase pe alocuri (dar plăcute), revine pe final cu grappefruit discret. Post-gust mediu, ce te îmbie să-l mai deguști. Îi acordăm 82p, cu precizarea că există potențial ca în anii următori să avem surprize plăcute din partea vinurilor produse în zona Ciumbrudului.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi