Vinuri Romanesti
Detaliu Chardonnay 2012 Dulce
Se spune că detaliile întotdeauna vor face diferenţa. Iat cu unul dintre aceste detalii ne-am întâlnit la recentul târg de vinuri GoodWine, ce tocmai şi-a închis recent porţile. Oenologul Veronica Gheorghiu, de la Crama Oprişor, a fost cea care a lucrat intens la această gamă de vinuri, realizată în ediţie limitată de numai 2539 sticle şi lansată în premieră la Bucureşti în acest weekend (creaţiile sale îndulcind credem chiar şi pe cel acru dintre vizitatorii târgului). Detaliu dulce, format din două vinuri, un Pinot Noir şi un Chardonnay, vinificate special pentru a face deliciul unui desert sau al amatorilor de vinuri dulci, se prezintă sub o formă elegantă şi modernă, într-o casetă în care se regăsesc cele două vinuri, prezentate cu ajutorul unui concept ce te duce cu gândul la ceva lasciv, hedonic, atrăgător, incitant.