Vinuri Romanesti

Cuvee Dolette Spumant Sau Rose-ul Îndrăgostiților

Postat in

Despre frumoasa poveste de dragoste dintre Principele Nicolae și Ioana Dolette au scris istoricii și contemporanii cu aceștia. Dragostea lor a fost cea care a dăinuit, iar exemplul iubirii lor îl avem astăzi adus în prim plan prin vinurile care le poartă numele, produse de către Domeniile Tohani.

După cele două vinuri liniștite Cuvee Nicolae și Cuvee Dolette, iată că a sosit momentul ca Rose-ul să îmbrace haina unui vin spumant, brut, obținut din Busuioacă de Bohotin.

Lansat într-un cadru mai mult decât adecvat, lângă piscina clubului Bamboo din București, evenimentul s-a dorit a fii unul cît se poate de convivial.

Cuvee Dolette Spumant Brut a fost primadona serii, cea care ne-a delectat cu aromele sale diafane de trandafiri, flori de primăvară, fructe roșii, piersici bine coapte, învăluite în note de citrice și migdale.

Perlajul său persistent, constant, culoarea de un rose somon intens precum și sticla cu o formă atragătoare, îi conferă un avantaj în plus în alegerea unui vin spumant de către îndrăgostiți. Dragoste și vin spumant… găsiți o combinație mai bună?!

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version