Vinuri Romanesti

Casa de Vinuri Cotnari Fetească Neagră 2015

Fetească Neagră 2015 gama Domenii este un vin sec, culoare roşu rubiniu intens, expresiv, cu un nas ce trădează arome de fructe roşii de pădure, vişine şi un lemn dulceag discret. Gustul se prezintă în alt registru, mai expresiv, taninurile sunt evaluate şi echilibrate, dezvăluindu-şi frumos aromele ferecate în sticlă, unde avem prune supracoapte, fructe roşii, un strop de cacao şi de ciocolată, vanilie discretă şi ceva condimente.

Aciditatea este peste medie, iar alcoolul foarte bine integrat, aproape insesizabil. I-am destupat dopul cu o oră înaite de servire, pentru aerare, şi l-am trecut prin decantor vreo 40 de minute. Dacă am face o comparaţie cu începuturile (2011) se observă clar o maturizare a viilor, expresivitatea fiind mai bine definită şi surprinzătoare.

Cum spuneam cu ceva ani în urmă, în câţiva ani acest soi roşu românesc a devenit reprezentativ şi pentru zona Cotnariului (renumit pentru vinurile albe produse din soiuri de struguri româneşti), mai ales că acum Feteasca Neagră s-a întors, în sfârşit, acasă.

24 Comentarii

24 Comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi