Vinuri Romanesti

Budureasca Sauvignon Blanc 2015

Dacă astă vară încercam să văd cum s-a menținut Sauvignonul Blanc 2014 al celor de la Budureasca (și vă confirm, încă o dată, că s-a păstrat excelent, evoluînd spre note ușor mai mature, mai delicate), recent, în cadrul ultimei întâlniri a Clubului de Vinuri Vademecum am avut sub lupă o selecție de vinuri premium de la Crama Budureasca. Bineînțeles, nu putea lipsi Sauvignonul Blanc. Este vorba despre cel obținut din recolta anului 2015.

Vinul a fost servit în pahare la o temperatură de 10-11 grade Celsius, pentru a ne bucura așa cum trebuie de el, etalându-se cu o culoare galben pai deschis, limpede, cristalin. Olfactiv aduceîn prim plan arome de flori de soc, iasomie, miere de salcâm și fructe de vară coapte. Gustativ domină notele de citrice, mandarine, pepene galben, într-o alternanță echilibrată și persistentă. Pe final se simt bine conturate ceva tușe vegetale, dar nederanjante, exact cât îi trebuie unui vin de categoria lui.

oenolog-ro-budureasca-sauvignon-blanc-2015-vin-alb-sec-dealu-mare-romanian-premium-wineNu ezit, cu riscul de a mă repeta, să vă reamintesc vorbele celui ce reușește să realizeze vinurile Cramei Budureasca. Iată cum frumos exemplifică în doar câteva cuvinte, munca sa la Crama Budureasca, Stephen Donnelly, denumit “Vinificatorul Zburător” (The Flying Winemaker) sau “The Wine Trouble Shooter”, oenologul ce a petrecut ultimii 21 de ani creând vinuri de succes în California, Anglia, Ungaria, România, Africa de Sud și India: “rolul meu este similar celui deținut de un artist raportat la opera sa, dar acuarelele mele sunt strugurii pe care îi urmaresc și îi selecționez astfel încât să obțin vinuri remarcabile cu arome inedite. Pentru a trăi cu adevărat experiența vinului, avem nevoie invariabil de un vin onest, ale cărui arome vorbesc limba naturalului.”

23 Comentarii

23 Comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi