Vinuri Romanesti

Budureasca Rose Premium 2018

Vremea ne mai păcălește iar primăvara lui 2018 își arată capriciile. Vrei nu vrei trebuie să-i accepți și zilele mai puțin călduroase dar poți să te bucuri atunci când temperaturile par văratice pe la prânz, mai ales la sfârșitul de săptămână.

Moment prielnic să mai testezi un vin roze. Iar în drum spre destinația cu iarbă verde, am oprit firesc la cumpărături și mi-a atras atenția acest roze nou, produs de către Crama Budureasca.

Să vă mai reamintesc faptul că oenologul lor, Stephen Donnelly, demonstrează că se simte excelent în Dealu Mare? Mărturie stau vinurile produse de acesta, atât albe, roșii sau rose. Dar să vedem cum este acest rose .

Budureasca Rose 2018 Premium – este obținut din struguri de Pinot Noir, Shiraz si Merlot. Are o culoare roz deschis, atragătoare, limpede, cristalină. Aromele sale sunt de fructe roșii, susținute interesant de note florale de primăvară.

Gustativ avem zmeură, agrișe roșii și arome de citrice care surprind prin prospețimea lor. Acitidate bună, nivel de alcool mediu (13%), are un final în care se simt robustețea și personalitatea Shiraz-ului. L-am savurat cu plăcere iar până să fie gata preparatele de la grătar o sticlă din acest roze s-a și evaporat! 

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi