Albe

Budureasca Chardonnay 2018 – evoluţie

Am dorit să revăd acest vin, Budureasca Chardonnay 2018 (despre care am mai scris aici), după ceva timp de evoluţie la sticlă, datorită faptului că promitea foarte mult atunci când am făcut cunoştiinţă cu el, mai exact anul trecut tot prin luna septembrie.

Evoluţia sa te conduce acum spre un vin matur, corpolent, cu taninuri fine, care surprind încă de la prima picătură. Culoarea sa galben pai este mult mai intensă, aromele sale duc spre note ce amintesc de alune de pădure, nuci verzi, vanilia este omniprezentă iar pe alocuri încep să se contureze timid şi tente de buchet de sticlă (chiar dacă vinul este încă tânăr).

Gustativ regăsim citricele, îmbrăcate frumos în note elegante de lemn dulce şi condimente. Alcoolul este deja perfect integrat, aciditatea încă îi conferă potenţial de evoluţie de cel puţin un an, fapt care m-a determinat să mai las o sticlă şi să o vad cum se prezintă anul viitor, tot prin luna septembrie.

Deja complexitatea acestui Chardonnay surpinde şi bucură, deopotrivă, atât papilele gustative cât şi prietenii, strânşi la un pahar de vorbă într-o după-amiază plăcută de toamnă.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi