Rosii

Budureasca Centenar Fetească Neagră 2015

Unirea de la 1 Decembrie 1918 a reprezentat răsplata efortului susținut de a nu uita că suntem români și că trebuie să trăim împreună.

Iar pentru că vinul este modul perfect de a sărbători acest moment de unitate și identitate națională, Crama Budureasca, a lansat anul trecut colecția Centenar, pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Anul acesta, când sărbătorim 101 ani de la marea Unire, am cinstit acest eveniment cu un vin dedicat Unirii: Fetească Neagră 2015.

După un an de la lansare, vinul îşi păstrează notele sale fine, aromele sale evoluând frumos, delicat, iar taninurile fiind mai rotunjite. Selecţia de struguri din care a fost realizat acest vin îşi spune cuvântul, vinul evoluând şi având potenţial de evoluţie în următorii ani.

Notele sale de fructe bine coapte (prune, cireşe amare, vişine) se acompaniază perfect cu taninurile fine, alcoolul bine integrat şi aciditatea susţinută.

Un vin de sărbătoare care va bucura, cu certitudine, pe cei care-l vor savura, într-un moment memorabil pentru noi, românii, aşa cum este ziua naţională a României.

La mulţi ani, România!

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi