Rose

Budureasca Busuioacă de Bohotin 2020

Postat in

Iată că şi zona Dealu Mare confirmă pe zona de Busuioace de Bohotin, Crama Budureasca reuşind să producă acest vin în varianta sec, ceea ce din punct de vedere gastronomic nu poate decât să ne bucure.

Alături de ceilalţi producători tradiţionali de Busuioacă de Bohotin, acest vin reuşeşte să completeze paleta de vinuri produse din acest soi, pe lângă varianta demidulce (Budureasca Bristena).

Vinul se prezntă cu o culoare rose deschis, pal, iar aromatic te îmbie cu aromele sale de trandafiri, busuioc, mentă pe alocuri şi plante aromatice.

Gustativ domină notele de citrice, susținute de o aciditate ridicată, perfectă cât să mângîie niște preparate din pește gras (somn, scrumbie, somon). Pe final avem și ceva grapefruit, ce-l definește elegant și te trimite parcă cu gândul să mai pui niște vin în pahar.

Trebuie musai să fie bine răcit, pentru a-l pune în valoare cât mai bine. Sosit relativ recent în galaxia noilor Busuioace de Bohotin, dacă ar fi să-l analizăm după preț și poziționare are un raport calitate-preț foarte bun.

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version